Muzeul Național de Artă al României (MNAR) organizează expoziția de artă grafică „Un vis locuit/ Un reve habite”, ce va fi deschisă publicului începând de vineri și până pe 28 ianuarie 2018, în sălile Kretzulescu.Expoziția este organizată de MNAR împreună cu Delegația generală Valonia — Bruxelles la București și Centrul Gravurii și al Imaginii imprimate di La Louviere (Belgia), în cadrul programului de cooperare dintre Valonia-Bruxelles și România.
„Legat de această expoziție pot să vă spun că este un eveniment care deja a devenit o tradiție de fapt, în sensul că de 15 ani, în această perioadă, are loc un astfel de eveniment cu diverse instituții culturale din Belgia. Chiar aș putea spune că atunci când începem să ne facem programul pentru activitatea expozițională care urmează, această colaborare cu partea belgiană a devenit un reper în activitatea noastră expozițională pentru că suntem siguri că un astfel de eveniment va avea loc în fiecare an. Expoziția reprezintă un punct de vedere comparativ între ceea ce înseamnă arhitectura adevărată supusă unor reguli ale construcțiilor, legilor construcțiilor, și care se realizează într-adevăr, și constituie un ambient în care omul modern trăiește și un contrast al imaginii unor construcții născute din visul, fantezia artiștilor”, a declarat Liviu Constantinescu, director general al MNAR,
Selecția expoziției cuprinde lucrări realizate de șapte artiști belgieni francofoni, printre care Pol Bury, Francois Schuiten, Luc Van Malderen.
Operele de artă expuse invită la armonizarea și ordonarea haosului, mijlocind totodată o călătorie stranie printre visurile artiștilor, inspirați de „construcția” și „de-construcția” din și prin arhitectură, se arată într-un comunicat al MNAR. Aceste imagini, care deseori rămân în memoria colectivă, au dat naștere unor serii de gravuri legate nu atât de ilustrarea unei teme, cât mai ales de explorarea unui motiv sau a unei idei, precizează MNAR.