sâmbătă, noiembrie 16, 2024

Explicaţii pe marginea demisiei Ministrului Apărării

Premierul Tudose declară: I-am solicitat demisia lui Țuțuianu; am spus că ar fi un act de onoare să ieșim din această situație

Premierul Mihai Tudose a declarat marți că el i-a cerut demisia lui Adrian Țuțuianu din funcția de ministru al Apărării, considerând-o un act de onoare pentru a ieși din situația creată la acest minister de un comunicat de presă. „Ne-am trezit brusc cu o știre și cu o postare pe site-ul Ministerului Apărării, niște indicații de la centru către teritoriu prin care cineva trebuia să facă niște artificii cu banii, că nu sunt bani de salarii și trebuie o parte acum și o parte după. Recunosc că am fost șocat, eram chiar cu vicepremierul și cu președintele Camerei Deputaților, președintele Dragnea la masă. Am plecat împreună toți trei la masă după votul din Parlament. În timp ce eram la masă, toți trei am aflat că există această alertă în România, că nu mai sunt bani pentru apărare. Prima dată l-am sunat pe ministrul de Finanțe care era la fel de șocat și el. Apoi l-am sunat și pe ministrul Apărării. Știți, că cineva a greșit într-o comunicare și înțeleg că de vineri se tot cocea o chestie de genul acesta. Am lăsat baltă masa și am venit toți la serviciu. L-am rugat pe domnul ministru să vină să-mi explice, i-am solicitat demisia. I-am spus că demisia ar fi un act de onoare să ieșim din această situație”, a spus Tudose la TVR.

El a mai menționat că Țuțuianu și-a scris demisia, pe care i-a acceptat-o, apoi l-a informat pe Liviu Dragnea, a sunat la Cotroceni pentru a-l informa pe președinte Klaus Iohannis și a trimis actele pentru interimat.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Erdogan vrea în Uniunea Europeană: „Nu există o explicație rezonabilă pentru blocarea procesului…”

Erdogan, vorbind la cel de-al cincilea summit al Comunității Politice Europene de la Budapesta, a vorbit despre importanța aderării Turciei la UE pentru pacea și siguranța Europei în urma unei game largi de provocări.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.