Jurnaliștii ziarelor Cumhuriyet și Sözcü aflaţi în închisoare au declarat membrilor a două organizații de presă turcești care i-au vizitat joi în închisoarea Silivri, că nu vor purta uniformele destinate deţinuţilor din închisori,membri ai mișcării Gülen, care este acuzată de autoritățile turce că s-ar afla în spatele loviturii de stat eșuate anul trecut.
Potrivit site-ului TR724, președintele Asociatiei Jurnaliștilor din Turcia (TGC) Turgay Olcayto și președintele Consiliului de Presă din Turcia (BK), Pınar Türenç, alături de alți câțiva oficiali ai TGC și BK, au vizitat jurnaliștii de la Cumhuriyet și Sözcü din Penitenciarul Silivri joi, după ce autoritățile turcești le-au permis vizita după nouă luni și jumătate de cereri repetate.
Türenç a declarat că a avut întrevederi cu redactorul-șef Murat Sabuncu și reporterii Kadri Gürsel și Ahmet Șık de la ziarul Cumhuriyet, și cu reporterii ziarului Sözcü– Gökmen Ulu și Mediha Olgun și le-a spus că guvernul a proiectat o uniformă pentru membrii din închisori ai mișcării Gülen. Aceşti jurnaliști sunt de asemenea acuzați ca ar fi membrii ai Mişcării. Uniforma ar trebui să fie purtată de acuzaţi atuncu când compar în faţa instanţelor.
„Toți au spus că nu vor purta aceste uniforme, chiar dacă vor suporta consecințele”, a declarat Türenç.
Türenç a subliniat că, împreună cu TGC, BK a întreprins demersurile necesare pentru a organiza o vizită la jurnaliștii închiși în penitenciarul Silivri timp de nouă luni și jumătate.
„Toate cererile noastre au fost respinse [de fostul ministru al justiției Bekir Bozdağ]. Am primit permisiunea după ce ministrul s-a schimbat. Suntem foarte bucuroși să ne vedem colegii. Suntem bucuroși să îi vedem în stare bună de sănătate „, a declarat acesta.
Săptămâna trecută, ministrul Justiției, Abdulhamit Gül, a declarat că dacă va fi adoptată o ordonanță propusă de guvern privind uniforme pentru suspecții de lovitură de stat, aproape 50 000 de uniforme vor fi cusute de deținuți și trimise apoi în penitenciarele care sunt deținuţi suspecții din cazurile care implică adepții mișcării Gülen.
Vorbind despre această chestiune în iulie, președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a declarat: „Am discutat recent cu domnul prim-ministru. Ei ar trebui să poarte uniforme ca și la [închisoarea] Guantanamo atunci când merg la tribunal. „
Jurnaliștii de la ziarul Cumhuriyet au fost arestați prin ordin emis de Curtea Penală de Justiție nr. 9 din İstanbul la 5 noiembrie 2016.
Atalay a fost reținut la aeroportul İstanbul Atatürk la întoarcerea din Germania și a fost arestat ulterior pe 12 noiembrie 2016.
Jurnaliștii cotidianului Sözcü au fost arestați de un tribunal la 26 mai, fiind acuzați de presupus sprijin și legături cu mișcarea Gülen, în ciuda faptului că ambele ziare sunt opuse ideologic mișcării Gülen.
La 28 iulie, un tribunal din Istanbul a eliberat șapte jurnaliști ai ziarului Cumhuriyet și a dispus menținerea măsurii de arest preventiv in cazul celorlalți cinci jurnaliști menționați mai sus.