miercuri, decembrie 17, 2025

Spectacolele verii la Sibiu, Mediaş şi Cisnădie

Iubitorii muzicii populare, pop și rock din Sibiu și nu numai au de ales la finalul săptămânii, între concertele mai multor vedete, care vor avea loc în orașele Sibiu, Mediaș și Cisnădie, potrivit organizatorilor.

Carla s Dreams și Loredana vor concerta vineri seara, de la ora 20,00, în Piața Corneliu Coposu din municipiul Mediaș, cu ocazia împlinirii a 750 de ani de atestare documentară a orașului.

În același timp, în municipiul Sibiu va începe, vineri, Festivalul Internațional de de Folclor ‘Cântecele Munților’, care va aduce pe scena din Piața Mare peste 600 de artiști din șase țări.

Fanii au de ales sâmbătă seara între concertul celor de la Vama care va avea loc de la ora 21,30, în orașul Cisnădie, și cel susținut de Horia Brenciu și orchestra, care începe la ora 21,00, la Mediaș. Iubitorii de folclor se vor bucura sâmbătă seara, de spectacolul ansamblurilor invitate și recitalul susținut de Ana Ilca Mureșan, plus de o seară bănățeană în compania Ansamblului ‘Timișul’ și a interpreților Andreea Voica, Petrică Irimică Miulescu, Carmen Popovici Dumbravă și Stana Stepănescu.

Duminică, Mirabela Dauer, Luminița Anghel și Marcel Pavel vor încheia seria concertelor din week-end, în Mediaș, în timp ce la Cisnădie vor urca pe scenă cei de la Vița de Vie. La Sibiu, duminică, cunoscuta interpretă de muzică populară Maria Ciobanu își va aniversa cei 80 de ani, alături de copiii săi, Leontina Văduva și Ionuț Dolănescu.

Toate concertele și spectacolele anunțate în cele trei orașe — Sibiu, Mediaș și Cisnădie, sunt cu acces gratuit pentru public, cheltuielile fiind suportate de autoritățile locale și sponsori.

Procese în masă: Turcia deschide o sală de judecată uriașă în penitenciar

Turcia a inaugurat o nouă sală de judecată în incinta complexului penitenciar Marmara, un spațiu conceput să găzduiască procese cu sute de inculpați simultan, pe fondul...

11 ani de detenție și un dosar controversat: cazul jurnalistului Hidayet Karaca

Fostul jurnalist și executiv media Hidayet Karaca a împlinit 11 ani de detenție în închisoare, fiind încarcerat de autoritățile turce pentru presupuse legături cu mișcarea...