sâmbătă, mai 4, 2024

Opinii. Atitudini. Luări de poziţie despre Turcia contemporană şi tragediile ei. “Unde ești, conștiință?”

Nurcan Baysal / T24

După declararea situației de Urgență (OHAL) din Turcia, până în prezent, 25 de femei au fost arestate imediat după ce au născut. Numărul și listele cu detaliile în legătură cu mamele arestate sunt luate prin inițiativa ,,Victimele TR” (MağduriyetlerTR girişimi), inițiativă legate de problemele acestor femei care sunt arestate.

Acest raport este pregătit de către deputata Gamze Ilgediz (deputată din partea partidului CHP- Partidul Popular Republican). În acest raport analizat, ies la iveală chinurile în care sunt supuse femeile care au născut. În acest raport se relatează cum proaspetele mămici sunt încătușate de pat, cum unele din ele au fost trimise în închisoare împreună cu bebelușii noi născuți, cum una din femei a născut singură în camera în care a fost arestată, cum și-au lăsat bebelușii noi nascuți în incubatoare, femei care nu au mai putut alăpta din cauza stresului. Am ajuns la familia lui Derya Gul, una din proaspetele mămici care acum două zile în provincia Adana, a fost luată din spital imediat după ce a născut și trimisă în instanță. Am aflat că doamna Derya Gul, mai are doi copii unul de 22 de luni și unul de patru ani. Timp de o zi, polițiștii au stat în apropierea femeii ,pentru a araesta-o. Următoarea zi după ce a născut, Derya Gul a fost dusă la interogare, după care a fost lăsată în libertate sub control judiciar.

femeie

A doua zi, pe paginile de socializare a apărut o altă știre în legătură cu o altă mămică arestată. Ayșe Kaya, a fost arestată imediat după ce a născut. Deşi fusese operată prin cezariană , , Ayșe Kaya a fost plimbată între secția de poliție și Curtea de Apel de către polițiști, după care a fost dusă din Istanbul la Edirne.

În condiţiile date, și bebelușul s-a născut cu probleme de sănătate. După ce belușul a început să se simtă rău, au petrecut noaptea la spitalul din Edirne. Și acum încă mai așteaptă ca să compară în fața procurorului.

În acest fel, autoritățile turce plimbă o mamă care abia a adus pe lume un copil , împreună cu nou npscutul, evident pentru a o şicana.

Un alt nume din această lungă listă de cazuri este Nurhayat Yildiz. Yildiz a născut gemeni ,după care copiii au murit. Autoritățile turce nici acum nu vor să le dea corpul neînsuflețit al bebelușilor gemeni.

mama

Cu toate că s-ar putea ca aceste persoane să fie lăsate în libertate sub control judiciar, când s-ar putea acţiona de aşa natură încât să lase un timp , măcar o săptămînă ca mama și bebelușul să-și revină… Când s-ar putea găsi o rezolvare şi pe alte căi și modalități, de ce oare să trimiți în închisoare femeile lehuze sau femeile care sunt gravide…

Oare sunt și oameni care se simt bine când văd chinuirea inutilă a acestor femei? Unde ești, conștiință?…

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.