vineri, mai 3, 2024

Parlamentul Turciei a exclus doi deputați din opoziția pro-kurdă

Parlamentul Turciei a anulat joi mandatele a doi deputați din Partidul Democratic al Popoarelor (HDP), formațiune care reprezintă interesele kurzilor și ale altor minorități și din care 11 parlamentari sunt în închisoare, transmite AFP. Numărul reprezentanților HDP excluși din Parlament a ajuns astfel la patru, printre care fosta vicepreședintă a partidului, Figen Yusekdag, și co-președintele Selahattin Demirtas, ambii aflați în detenție din noiembrie 2016.

Corpul legislativ și-a motivat decizia, luată cu o largă majoritate, prin absența de la lucrări a deputaților Faysal Sariyildiz și Tugba Hezer Ozturk. Cei doi nu au mai fost prezenți în plen din octombrie anul trecut, afirmă cotidianul Hurrryiet.

Co-președinta HDP Serpil Kemalbay declarat agenției France Presse că excluderea unor deputați pe motiv de absenteism este fără precedent și a scris pe Twitter că „aceia care uzurpă voința poporului (…) și cei care închid ochii la epurările politice trebuie să fie gata să trăiască în rușine”.

Deputata Hezer Ozturk a reacționat tot printr-un mesaj în rețeaua Twitter: „Misiunea pe care n-a încedințat-o poporul, promisiunea de a lupta făcută poporului nostru nu se vor schimba din cauza deciziei ilegale a acestei alianțe fasciste”. Colegul său de partid, deputatul Sriyildiz, a declarat că „dictatura cea mai tragicomică din istorie nu va scăpa de justiție”.

HDP a negat întotdeauna că este un paravan politic pentru Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), organizație considerată teroristă atât de guvernul de la Ankara, cât și de Uniunea Europeană și de Statele Unite. HDP susține că este vizat din cauză că se opune președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan. (Agerpres)

Atenție turiști! Proteste, drumuri în închise și baricade de poliție în Istanbul, de 1 mai

În consecință, șapte stații ale liniei centrale de metrou M2 din Istanbul, rutele de autobuz public și liniile de metrobuz și tramvai care circulă pe o rază de cinci kilometri de Piața Taksim sunt închise de 1 mai.

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.

Dezvăluiri șocante despre dezastru din Turcia! Pacienți de la ATI lăsați să moară într-un spital în urma cutremurelor din 6 februarie

Jurnalistul T24, Gökçer Tahincioğlu a scris, joi, despre moartea pacienților de terapie intensivă de la Spitalul de Stat Kırıkhan, care nu a fost avariat de cutremur.

„Este o nebunie”.Turcia criticată că a etichetat persoanele cu conturi la o bancă drept teroriști

Amor, care s-a întâlnit, vineri, cu un grup de jurnalişti turci la Parlamentul European de la Strasbourg, a vorbit despre cele mai recente evoluţii din ţară.

CEDO notifică Turcia cu alte 1.000 de cereri în condamnările legate de aplicația ByLock

Pe lângă miile care au fost închiși, zeci de alți adepți ai Mișcării Gülen au fost nevoiți să fugă din Turcia pentru a evita represiunea guvernului.