marți, decembrie 2, 2025

Cutremur cu magnitudinea de 6,3 în Marea Egee, resimțit în Grecia și în Turcia

Un puternic cutremur cu magnitudinea de 6,3, resimțit la Atena și la Istanbul, a fost înregistrat luni în Marea Egee, în largul coastelor Turciei și Greciei, provocând pagube materiale în special în insula Lesbos, a informat Institutul american de geofizică (USGS), citat de AFP.

Epicentrul cutremurului a fost situat la circa 11 kilometri sud de satul Plomari pe coasta de sud a insulei grecești Lesbos, la o adâncime de 5,7 kilometri, potrivit USGS.

„Mai multe clădiri (…) au fost avariate. Evaluăm în prezent prejudiciul”, a declarat primarul din Plomari pentru postul grecesc TV ERT.

Cutremurul a fost resimțit și la Izmir, în vestul Turciei, dar și în unele dintre cartierele din Istanbul.

În prezent, nu există victime sau pagube materiale în Turcia.

Potrivit Agenției turce pentru gestionarea situațiilor de urgență (Afad), cutremurul a fost urmat de două replici cu magnitudinea de 4,9.

Prima vizită a lui Papa Leon al XIV-lea în străinătate a fost în Turcia. Iată tot ce trebuie să știi

Suveranul Pontif a sosit în Turcia în weekendul acesta, în prima sa călătorie apostolică în străinătate, marcând 1.700 de ani de la...

1 Decembrie: România marchează 107 ani de la Marea Unire

România sărbătorește astăzi Ziua Națională, la 107 ani de la Marea Unire din 1918, eveniment care a consfințit unirea tuturor provinciilor locuite...