luni, noiembrie 11, 2024

Pe Croazetă, glamur şi cinefilie. Cannes 2017

 Monica Belluci va face oficiul de maestru de ceremonii. Actrița italiană a mai jucat acest rol în 2003. "Dragostea mea pentru cinema este cea care mă determină să fac acest lucru. Cred de asemenea că trebuie să mulțumesc Festivalului de la Cannes, fără de care cariera mea nu ar fi fost aceeași", a declarat Monica Belluci, prezentă pentru a 8-a oară la Cannes.
Monica Belluci va face oficiul de maestru de ceremonii. Actrița italiană a mai jucat acest rol în 2003. „Dragostea mea pentru cinema este cea care mă determină să fac acest lucru. Cred de asemenea că trebuie să mulțumesc Festivalului de la Cannes, fără de care cariera mea nu ar fi fost aceeași”, a declarat Monica Belluci, prezentă pentru a 8-a oară la Cannes.

Miercuri se dă startul celei de-a 70-a ediții a Festivalului de la Cannes care își deschide porțile sub un dispozitiv înalt de securitate pentru acest an jubiliar care va beneficia de prezența a nenumărate în vedete precum Nicole Kidman, Clint Eastwood, Isabelle Huppert sau David Lynch, relatează AFP.

„Nu am avut niciodată atâtea vedete internaționale”, mai ales pentru seara aniversară din 23 mai, care va fi punctul culminant al celei de-al 70-a ediții, a declarat președintele festivalului de la Cannes, Pierre Lescure.

 Francezul Arnaud Desplechin, un obișnuit al Croazetei, va avea onoarea să inaugureze noua ediție a festivalului cu filmul său 'Les fantomes d'Ismaël', despre un triunghi amoros care le reunește pentru prima dată pe marele ecran pe actrițele Marion Cotillard și Charlotte Gainsbourg, alături de Mathieu Amalric.
Francezul Arnaud Desplechin, un obișnuit al Croazetei, va avea onoarea să inaugureze noua ediție a festivalului cu filmul său ‘Les fantomes d’Ismaël’, despre un triunghi amoros care le reunește pentru prima dată pe marele ecran pe actrițele Marion Cotillard și Charlotte Gainsbourg, alături de Mathieu Amalric.

Marțea viitoare a fost anunțată o mare gală ce va reuni personalități care au marcat istoria festivalului, printre care și mulți laureați ai trofeului Palme d’ Or. Numele lor sunt deocamdată ținute în secret însă delegatul general, Thierry Frémaux, promite că urcarea celebrelor scări va fi grandioasă cu acest prilej.

Va fi o mare sărbătoare deși amenințarea teroristă este la nivel înalt în Franța, iar dispozitivul de securitate rămâne considerabil la zece luni după atentatul de la Nice , soldat cu moartea a 86 de persoane. „Obiectivul nostru este de a fi cât mai puțin deranjanți pentru ca sărbătoarea să fie sărbătoare”, a declarat șeful poliției locale, în pofida prezenței considerabile a forțelor de poliție și instalarea de jardiniere din beton pentru a preveni orice atac cu camioane.

juriul prezidat de regizorul spaniol Pedro Almodovar reunește membri de marcă precum actrița și realizatoarea franceză Agnes Jaoui, regizorul sud-coreean Park Chan-Wook, actorul american Will Smith, sau actrița chineză Fan BingBing.
juriul prezidat de regizorul spaniol Pedro Almodovar reunește membri de marcă precum actrița și realizatoarea franceză Agnes Jaoui, regizorul sud-coreean Park Chan-Wook, actorul american Will Smith, sau actrița chineză Fan BingBing.

În total 19 filme vor aspira la trofeul Palme d’Or care va fi decernat la 28 mai și care pentru această ediție aniversară a fost încrustat cu o constelație de diamante. Printre acestea se numără cel mai recent film al lui Michael Haneke (‘Happy end’) care ar putea intra în istorie dacă va câștiga pentru a treia oară Palme d’Or, patru filme americane printre care ‘Good Time’ al fraților Safdie și o revenire a realizatoarei Sofia Coppola cu noul său lungmetraj ‘The Beguiled’.

Cu prilejul acestei ediții jubiliare, festivalului de la Cannes prevede o serie de evenimente excepționale destinate cinefililor precum "o lecție de cinema" care va fi predată de cineastul Clint Eastwood la 21 mai.
Cu prilejul acestei ediții jubiliare, festivalului de la Cannes prevede o serie de evenimente excepționale destinate cinefililor precum „o lecție de cinema” care va fi predată de cineastul Clint Eastwood la 21 mai.

În competiție se află și două filme distribuite de gigantul de televiziune american Netflix (‘The Meyerovitz Stories’ al lui Noah Baumbach și ‘Okja’ de Bong Joon-Ho). Este vorba de o premieră care a suscitat o amplă controversă în cinematografia franceză tulburată de venirea acestui nou rival aflat în concurență directă cu sălile de cinema. Organizatorii au modificat până la urmă regulamentul și au impus ca din 2018 orice film aflat în competiție să fie vizionat în cinematografe.

Cannes își deschide totodată porțile serialelor, cu două episoade ale noului sezon al celebrului ‘Twin Peaks’, serialul cult al lui David Lynch, și proiecția-eveniment a serialului ‘‘Top of the Lake: China Girl”, de Jane Campion , singura femeie regizor laureată cu un Palme d’Or.

Nou campus școlar inaugurat în Constanța. „Proiect de anvergură dedicat educației.”/„Entuziasm dublat de profesionalism și multă dedicare a fost temelia.”

Porțile noului campus situat în orașul Ovidiu, din Constanța, au fost deschise pe 4 noiembrie, printr-o ceremonie alături de conducere și reprezentanți ai instituțiilor din Constanta, dar și viitori elevi, profesori și părinți.

Testamentul clericului Fethullah Gülen dezvăluie donația de drepturi de autor

Potrivit unui anunț făcut de site-ul Herkul, fundația „Cascade Trust” deține autoritate asupra redevențelor din cărțile clericului.

SUA. 3 milioane de dolari daună într-un proces de defăimare din cauza presupusei asocieri cu o „organizație teroristă”

SUA obligă plata a 3 milioane de dolari drept despăgubiri unui antreprenor turco-american care a fost acuzat în mod fals de terorism din cauza unei presupuse asocieri cu o „organizație teroristă”,

Nou record în Turcia: Cele mai multe cazuri de femicid înregistrate în ultimii 14 ani

Conform raportului Platformei We Will Stop Femicide pentru octombrie 2024, octombrie a marcat cel mai mare număr de feminicide înregistrate într-o singură lună din 2010.

Turcia: Proteste după ce 4 primari pro-kurzi au fost reținuți: „Atac major la adresa dreptului poporului kurd de a vota și de a fi...

Anunțul Ministerului de Interne privind înlăturarea din funcțiile lor a trei primari, reprezentând orașele Mardin și Batman, precum și Halfeti, un district din provincia Şanlıurfa și înlocuirea lor cu oficiali guvernamentali a stârnit proteste luni.

Istanbul: Creștere de peste 60% a costului vieții în octombrie

Sondajul, realizat de Agenția de Planificare din Istanbul (IPA) a Municipalității Metropolitane din Istanbul, a calculat costul vieții în Istanbul pentru o familie de patru persoane la 73.739 TL (2.000 euro) în octombrie, de peste patru ori salariul minim de 17.002 TL. (460 de euro).