Noul președinte al Franței, Emmanuel Macron, a jucat luni prima sa carte a ‘recompunerii politice’, numind un prim-ministru de dreapta, deputatul și primarul din Le Havre, Édouard Philippe, un apropiat al lui Alain Juppé, o provocare lansată dreptei înaintea alegerilor legislative, notează AFP.
Născut la 28 noiembrie 1970 la Rouen (nord-vestul Franței), din părinți profesori, Édouard Philippe a urmat Științe Politice și a absolvit Școala Națională de Administrație (ENA), promoția 1997. Și-a început activitatea politică în studenție, ca militant socialist afiliat fostului premier Michel Rocard, înainte de a se alătura dreptei. Angajat la Consiliul de Stat, apoi primar la Le Havre din 2010, este un apropiat al lui Alain Juppé și fost secretar general al Uniunii pentru o Mișcare Populară (UMP, redenumit Republicanii) între 2002-2004. Puțin cunoscut publicului, a fost membru al cabinetului lui Juppé în scurta trecere a acestuia la Ministerul Ecologiei în 2007, după care a intrat în sectorul privat, ca avocat specializat în drept public la un cabinet anglo-saxon și apoi ca director de afaceri publice al grupului nuclear Areva (2007-2010). În 2012 a fost ales deputat de Seine-Maritime. Alain Juppé a salutat imediat numirea sa ca prim-ministru, apreciind că Philippe are „toate calitățile” pentru acest post, reafirmându-și în același timp sprijinul pentru candidații de dreapta a legislative. „Cu un prim-ministru de dreapta, parlamentul are nevoie de stânga”, a reacționat în schimb Jean-Christophe Cambadélis, secretarul general al Partidului Socialist, pe Twitter. Numirea lui Édouard Philippe, ipoteză care circula din seara turului al doilea al prezidențialelor, este primul gest al „recompunerii” politice dorite de Macron, ales cu 66,1% din voturi în fața președintei Frontului Național, Marine Le Pen. Partidul lui Macron, La République en marche (REM), se definește ca fiind „și de dreapta, și de stânga”.
„L-am văzut pe Nicolas Sarkozy praticând deschiderea în 2007, nu cred în ea”, dar „dacă Emmanuel Macron, ținând cont de condițiile victoriei sale, vrea într-adevăr să transgreseze complet, cred că
dreapta în ansamblul său, nu Édouard Philippe, va trebuie să-și pună problema”, explica între cele două tururi de scrutin viitorul prim-ministru.
Philippe a fost unul din purtătorii de cuvânt ai lui Juppé în timpul alegerilor primare ale dreptei, dar a părăsit echipa de campanie a lui François Fillon la începutul lui martie, după anunțarea punerii acestuia sub inculpare.
La mai puțin de o lună de legislative, această numire sună ca o provocare lansată Republicanilor, al căror candidat a fost eliminat în primul tur al alegerilor prezidențiale.
Desemnarea sa ‘are sens, ea sparge dreapta’, a comentat un membru al cercului din imediata apropiere a noului președinte.
Cei doi bărbați ‘se cunosc și se apreciază, în același timp pentru onestitatea lor intelectuală și pentru rigoarea lor’, a declarat Benjamin Griveaux, purtător de cuvânt al partidului prezidențial.
Anturajul noului premier îl descrie ca un spirit ‘strălucitor’ și ‘modern’, dar uneori ‘abrupt’, după imaginea lui Alain Juppé.
https://outlook.live.com/owa/projection.aspx http://www.notiziegeopolitiche.net/francia-macron-sceglie-per-premier-il-conservatore-edouard-phillippe/