miercuri, noiembrie 20, 2024

Jibou : salvarea merelor poinice și roticălate

Specialiștii Grădinii Botanice Jibou vor să salveze speciile valoroase de meri bătrâni din grădinile bunicilor, printr-un amplu proiect de conștientizare a populației din mediul rural care mai deține astfel de exemplare, învățând gospodarii cum să-i altoiască și să-i îngrijească, pentru a duce mai departe o zestre genetică importantă.

O primă etapă a acestui proiect a demarat deja de câțiva ani la Grădina Botanică Jibou, unde au fost colectate peste 200 de soiuri de măr din zona Transilvaniei, majoritatea din Sălaj. Directorul instituției, Cosmin Sicora, estimează însă că numărul speciilor care mai există este de peste 1.000.”Demersul nostru a început inițial ca un demers științific, pentru conservarea biodiversității, pentru că e important să nu pierdem acea diversitate genetică ce există încă în satele noastre. Dar, sigur, ne-am dat și noi seama că are și importanța aceasta, de păstrare a culturii tradiționale, a soiurilor tradiționale de la noi.

foto-banner-5

Încet, încet, am început să colectăm la Grădina Botanică, avem acum peste 200 de soiuri de măr din zona Transilvaniei, majoritatea sălăjene și încă existe foarte multe soiuri. Noi estimăm undeva spre 1.000 de soiuri care încă există și care așteaptă să fie salvate. Chiar vreau să lansez un apel: dacă știți meri din aceia bătrânești, frumoși, transmiteți-ne un mesaj, haideți să stabilim un contact să putem ajunge la ei și să putem să-i salvăm. Ce e deosebit la măr este că nu se transmit caracterele prin semințe.

E important să iei o crenguță, un altoi și să-l altoiești într-un măr sălbatic, măr pădureț, pentru că atunci îi va da o vigoare deosebită și va rezista zeci de ani și în felul acesta să-i transmiți caracterele mai departe”, a precizat, la finalul săptămânii trecute, Cosmin Sicora, în cadrul unei întâlniri organizate la Grădina Botanică, pe tema florilor și a tradițiilor legate de acestea.În opinia acestuia, vechii meri din grădina bunicilor au caracteristici care îi fac să producă, prin altoire, exemplare ce vor rezista o perioadă mai lungă, fără tratamente speciale, precum soiurile comerciale. În plus, există și pericolul dispariției acestor soiuri, ce ar putea fi înlocuite de cele ce se găsesc actualmente pe piață.

images„Grădina Botanică, prin rolul ei, până la urmă are și latura aceasta de conservare. E un lucru foarte important că încă, în satele sălăjene și numai, în toate satele transilvane, se mai găsesc merii aceia din grădina bunicilor care, însă, din păcate, mulți dintre ei sunt foarte vechi și bătrâni și care sunt pe cale de dispariție. Noi ne-am dat seama cu mulți ani în urmă de pericolul acesta, pentru că ce găsim de cumpărat, puieții aceia de la piață, la magazin, toți sunt din soiuri comerciale, sunt dintr-o mână de soiuri practic, șase-șapte soiuri care sunt astfel făcuți încât dacă nu-i tratezi cu substanțe chimice, așa cum spune tehnologia lor, vor muri în câțiva ani, 10-15 ani, nu au o viață mai lungă. Însă merii aceia ai bunicilor noștri, dacă știți, sunt niște meri vechi poate de peste 100 de ani și care, poate nu produc în fiecare an, dar când

produc fac mari cantități de mere, cum nu găsim în comerț și care nu necesită atâtea tratamente câte necesită aceste soiuri comerciale. Însă fiind convenabil să-l cumperi și să-l plantezi, lumea uită să mai altoiască din merii bătrâni și în felul acesta ei, încet, încet dispar, din păcate”, a subliniat sursa citată.

descărcare 3Demersurile Grădinii Botanice de salvare și perpetuare a speciilor valoroase de meri din zonă sunt însă limitate de spațiul pe care îl are la dispoziție, motiv pentru care specialiștii instituției vor să-i învețe și să-i ajute pe cei care mai au în curte astfel de meri să altoiască exemplare tinere și să ducă astfel mai departe această zestre genetică.”Spațiul nostru la Grădina Botanică e limitat. Nu avem unde să facem așa o livadă cât ne-am dori noi de mare și cât de multe soiuri sunt. Așa că ne îndreptăm acum spre o nouă etapă a proiectului, în sensul că vrem să identificăm în satele din jur acești meri, să-i învățăm pe oameni dacă nu mai știu sau să-i ajutăm cu specialiștii noștri să altoiască din ei și practic să transformăm Sălajul într-o livadă de felul acesta.

Vrem să colaborăm cu oamenii, să-i motivăm și să le spunem că pot să aibă chiar și un venit, pentru că noi facem suc de mere din soiuri din acestea și care e cu totul deosebit și nu se compară cu cel din comerț. Chiar de anul aceste vrem să avem suc de mere pe diferite soiuri, să vezi cum e sucul de mere poinice sau de mere roticălate sau de mere domnești, să scoatem în evidență această diversitate și lumea să conștientizeze importanța. Acesta e primul pas în conservare. Dacă știi ce valori ai, atunci le poți conserva. Dacă nu le cunoști, se duc și nici nu-ți dai seama cum dispar”, a conchis Cosmin Sicora.Agerpres.Gradina Botanică Jibou.

Incendiu în Izmir. 5 copii au murit în casă din cauza sobei. Mama era plecată să strângă fiare vechi

Cinci frați, cu vârste cuprinse între unu și cinci ani, au murit într-un incendiu la o casă provocat de o sobă în provincia vestică Izmir, din Turcia.

X, platforma cheie de informarea din Turcia, pierde clienți după alegerile din SUA. Acuzații de dezinformare

„Am dorit să informăm cititorii că nu vom mai posta de pe niciun cont editorial oficial al Guardian pe site-ul de socializare X”, se arată în anunţul publicaţiei britanice, care are mai mult de 80 de conturi pe X, cu aproximativ 27 de milioane de urmăritori.

Turcia, prinsă între Orient și Occident. În NATO, dar și parteneră în blocul BRICS, cu China și Rusia?

Turcia, membră NATO, a primit statutul de țară parteneră de către grupul de națiuni BRICS, din care face parte China și Rusia, conform presei turcești.