Consiliul Europei atrage atenția liderilor turci asupra pașilor post-referendum.
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a atras atenția liderilor turci asupra pașilor care vor fi făcuți după referendumul constituțional de duminică, încheiat cu un rezultat strâns în favoarea extinderii prerogativelor prezidențiale, transmite DPA.
„Asigurarea independenței puterii judiciare este de maximă importanță în conformitate cu principiul statului de drept consfințit în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, a subliniat Jagland într-un comunicat. Dintre cele 47 de state membre ale Consiliului, printre care se numără și Turcia, 28 fac parte și din Uniunea Europeană.
Comisia Europeană a emis un avertisment în care menționează victoria cu un avantaj mic a taberei „da” la referendum și face apel la autoritățile de la Ankara să țină cont de recomandările Consiliului Europei.Unul din primii pași anunțați duminică, după victorie, de președintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost redeschiderea dialogului despre reintroducerea pedepsei cu moartea, abolită în Turcia în 2004 și incompatibilă cu legislația europeană.