duminică, septembrie 8, 2024

Cea mai bună jucătoare de handbal a lumii în 2016 este românca Cristina Neagu

Internaționala română Cristina Neagu (Buducnost Podgorica) a fost aleasă cea mai bună jucătoare a lumii în anul 2016, în ancheta realizată de Federația Internațională de Handbal (IHF) pe site-ul său oficial.

Neagu câștigă pentru a treia oară titlul de cea mai bună jucătoare a lumii, după 2010 și 2015.

Cristina Neagu a câștigat clar votul fanilor, cu 37,14%, în fața norvegiencei Nora Mork (20,86%), iar olandeza Nycke Groot a ocupat locul al treilea. Suedeza Isabelle Gullden (CSM București) a ocupat locul patru, iar pe cinci a fost o altă reprezentantă a Norvegiei, portarul Kari Grimsbo.

Neagu nu a avut rezultate deosebite în 2016, dar ajuns cu Buducnost la turneul Final Four al Ligii Campionilor și a participat cu naționala României la JO 2016 și la EURO 2016 (locul 5). Interul stânga a fost a treia marcatoare în sezonul trecut al Ligii Campionilor, al JO 2016 și la EURO 2016.

Gullden a câștigat anul trecut Champions League cu CSM București, dar naționala Suediei nu a avut o prestație deosebită al EURO 2016. A fost golghetera ediției trecute a Ligii Campionilor.

Nycke Groot a fost vicecampioană europeană cu naționala țării sale în 2016 și clasată pe locul 4 la JO 2016, iar Nora Mork și Kari Grimsbo au cucerit bronzul la JO 2016 și aurul la EURO 2016.

Nominalizările au fost făcute de un grup de experți IHF și antrenori ai celor mai bune echipe de la ultimele Campionate Mondiale, iar iubitorii handbalului și reprezentanții presei au putut vota la cele patru categorii până pe 9 martie.

 

La antrenorul anului în handbalul feminin, titlul de cel mai bun tehnician a revenit lui Thorir Hergeirsson (câștigător în 2011, 2012, 2014 și 2015), antrenorul Norvegiei. Francezul Olivier Krumbholz (antrenorul anului 2010), vicecampion olimpic și medaliat cu bronz la EURO 2016 cu Les Bleues, a ocupat locul al doilea, iar pe trei a fost Henk Groener, antrenorul naționalei Olandei, care a ieșit victorios din duelul cu danezul Kim Rasmussen, câștigător al Ligii Campionilor cu CSM București, după care a preluat naționala Ungariei, fără rezultatele așteptate. Rusul Evgheni Trefilov (antrenorul anului 2009), campion olimpic cu echipa țării sale, a terminat pe locul cinci în ancheta IHF.

Titlul de cel mai bun handbalist al anului trecut a revenit francezului Nikola Karabatic (la al treilea trofeu, după cele din 2007 și 2014), urmat în clasament de danezul Mikkel Hansen (câștigătorul din 2011 și 2015), de germanul Andreas Wolff (campion european în 2016, bronz la JO 2016), croatul Domagoj Duvnjak (câștigătorul titlului în 2013) și norvegianul Sander Sagosen.

În lupta pentru titlul de cel mai bun antrenor în handbalul masculin, Didier Dinart (Franța) i-a învins pe Christian Berge (Norvegia), al treilea a fost Veselin Vujovic (Slovenia), Dagur Sigurdsson (Germania) s-a clasat pe patru, iar pe cinci a terminat Gudmundur Gudmundsson (Danemarca).

Trăgătorul turc, Yusuf Dikeç, își înregistrează ca marca poziția care l-a făcut viral după J.O

Antrenorul ca spus că mișcarea de a proteja utilizarea comercială a pozei sale cu Oficiul Turc de Brevete și Mărci a venit ca răspuns la ceilalți au încercat să o înregistreze ca marcă fără aprobarea lui Dikeç.

Migranți ilegali în Regatul Unit. Turcii pe locul 2, după Afganistan în 2024

Numărul de migranți care intră în Marea Britanie cu ambarcațiuni mici a crescut cu 18% în primele șase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă a anului precedent, 70% dintre ei fiind bărbați și o cincime minori.

Cel mai mare escroc cripto din lume a fost prins în Istanbul

Jandarmeria a detectat că CEO-ul companiei, Andreas Szakacs, un cetățean suedez, a venit în Turcia și și-a schimbat numele în Emre Avcı. Andreas Szakacs, care a fost reținut în timpul operațiunii din iulie, a fost arestat și trimis la închisoarea Maltepe.

Turismul turc triumfă! Număr record de vizitatori, în ciuda inflației la nivel mondial

Vizitele din Iran, Marea Britanie și chiar Ucraina au crescut semnificativ față de anul precedent.

Portret de campion. Ebru Bolat,  prima navigatoare din istoria României la Jocurile Olimpice

Ebru Bolat, în vârstă de 24 ani, a făcut istorie, fiind prima sportivă din România calificată la proba de yahting a Jocurilor Olimpice din Paris.