luni, mai 13, 2024

Raportul SCF privind Olanda “ decodifică” brațul lung al lui Erdoğan, în Europa..

Turcia și-a intensificat persecuția prin “vânătoarea de vrăjitoare” asupra celor care critică în străinătate ,folosindu-se de ajutorul instituțiilor guvernamentale, structurilor paralele cvasi-oficiale și ONG-urilor care le reprezintă, a scos la iveală un raport publicat de Centrul pentru Libertate din Stockholm (Stockholm Center for Freedom- SCF).

Raportul întocmit dintr-un studiu de caz privind Țările de Jos în care trăiesc aproape jumătate de milion de turci, expune modul în care guvernul actual din Turcia reprezentat de o conducere autoritară și opresivă, și-a intensificat spionajul, colectarea de informații și “profilarea” criticilor. S-a ajuns adeseori la hărțuire, intimidare, infracțiuni motivate de ură și chiar atacuri fizice, inclusiv tentative de incendiere.

„Am trasat căile și mijloacele modului în care guvernul turc a urmărit criticii și adversarii săi din țări străine, exportând dezbinare și agitând tulburările”, a declarat Abdullah Bozkurt, președintele SCF.

„Sincer, prin aceasta se ajunge la practici ostile, neprietenoase și ilegale în special în Țările de Jos, o țară care este un aliat NATO al Turciei”, a adăugat acesta.

Cu toate că persoane care au exprimat opinii critice din toate categoriile sociale, inclusiv kurzi și Alevii au fost vizați, în general, în acest efort stigmatizant de guvernul turc, membrii ai grupului civic numit mișcarea Hizmet (Gülen), care este inspirat de clericul musulman turc stabilit în SUA Fethullah Gülen, au suportat greul acestei campanii semnificative de vânătoare de vrăjitoare.

Hizmet este o mișcare globală, care se concentrează asupra educației științifice, voluntariatului, implicării comunității, asistenței sociale și a dialogului interreligios și intercultural.

Ambasadele turcești, agențiile guvernamentale, inclusiv serviciul de informații și organizațiile non-guvernamentale afiliate la Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP), sunt cu toții implicați în profilarea și hărțuirea membrilor HIZMET.

Această persecuție este personal încurajată de către Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a declarat că nici o țară din lume nu ar fi în siguranță pentru membrii Hizmet şi a promis să-i urmărească oriunde s-ar afla. Propagandiștii săi au sugerat chiar asasinarea și răpirea persoanelor care s-au exprimat critic din străinătate, și au oferit recompense pe capetele acestora.

Spre meritul său, guvernul olandez a luat până în prezent unele măsuri de contracarare, inclusiv acțiuni juridice și diplomatice pentru a preveni o astfel de ingerință flagrantă a guvernului turc în afacerile interne ale țării și pentru a proteja oamenii de brațul lung al lui Erdogan.

SCF a documentat multe cazuri în acest raport, în cea mai mare parte din surse deschise și a intervievat unele victime.

Au existat alte cazuri pentru care victimele nu doresc să raporteze incidentele de teama unor represalii suplimentare din partea guvernului turc, cum ar fi întemnițarea rudelor victimelor rămase în Turcia sau sechestrarea în mod ilegal a bunurilor acestora.

SCF consideră că informațiile prezentate în această investigație sunt conform cunoștințele sale și declară că acesta rămâne deschis pentru a face corecții și actualizări în cazul în care va dispune de informații suplimentare.


Sursa: Centrul pentru Libertate din Stockholm (Stockholm Center for Freedom- SCF)

http://stockholmcf.org/scf-report-on-the-netherlands-decodes-erdogans-long-arm-in-europe/#prettyPhoto

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Respectuos sau rasist? „Diplomația döner” a lui Steinmeier stârnește dezbateri în Germania

Președintele a adus cu el diverși invitați, printre care actorul Adnan Maral, managerul de afaceri de renume Mustafa Tonguç și bucătarul de döner, Arif Keleș cu cele 60 de kg de kebab congelat.

Totul despre Hâdârlez, celebrarea verii. Tradiții și ritualuri din Turcia și Dobrogea

Legenda care încojoară ziua de 6 mai este aceeași, însă comunitatea musulmană din Dobrogea și cei din Turcia au tradiții diferite prin care marchează această sărbătoare.

Vești bune! Taxiurile din Istanbul vor avea camere de supraveghere interne și externe

Decizia va acoperi inițial aproximativ 15.000 de taxiuri din cele peste 17.000 din oraș. Un centru de monitorizare înființat în principalul terminal de autobuz al orașului va permite autorităților să monitorizeze taxiurile, precum și vehiculele de transport în masă.

Turcia. Cel mai mare număr de deținuți din Europa

Turcia a depășit toate țările europene atât în ​​ceea ce privește populația totală a închisorii, cât și numărul de deținuți pe cap de locuitor începând cu 2022, semnalând o tendință semnificativă de creștere a ratelor de încarcerare în ultimul deceniu.