vineri, august 14, 2026

Amnesty International: ”Acordul UE-Turcia cu privire la migranți, un „dezastru” ce nu trebuie repetat”

Organizația Amnesty International a adresat marți un apel liderilor lumii să nu folosească acordul „dezastruos” între Uniunea Europeană și Turcia de stopare a migrației, încheiat anul trecut, drept model pentru înțelegeri similare în Libia, Sudan și Niger. (DPA)

„Este extrem de ipocrit faptul că liderii europeni prezintă cu zgomot acordul UE-Turcia drept un succes, în timp ce închid ochii la costul insuportabil de ridicat pentru cei care suportă consecințele”, a subliniat Gauri van Gulik, director adjunct pentru Europa al Amnesty International.

Într-un raport intitulat „Un model pentru disperare”, Amnesty condamnă „condițiile de trai mizere și taberele supraaglomerate (de pe insulele din Marea Egee), cu lipsă de apă caldă, igienă precară, nutriție deficitară și îngrijire medicală inadecvată”.

Acordul semnat în martie 2016 era menit să stăvilească valul de migranți spre Europa, prin returnarea solicitanților de azil în Turcia, calificată drept o țară sigură. Cu toate acestea, afirmă Amnesty, acordul a lăsat mii de persoane „prizoniere” pe insulele grecești.

Acești refugiați păstrează dreptul de a cere azil în Grecia, iar procedurile lente întârzie foarte mult returnarea lor în Turcia.

Organizația de apărare a drepturilor omului mai susține că se încalcă dreptul internațional atunci când unii refugiați sunt trimiși înapoi fără a li se da ocazia de a cere azil sau de a face apel împotriva retrimiterii lor în Turcia.Agerpres AmnestyInternational.https://www.amnesty.fr/…/laccord-ue-turquie-une-politique-de-souffrance

Turcia folosește AI pentru a depista presupuse legături teroriste

Ministerul Justiției din Turcia utilizează un sistem bazat pe inteligență artificială pentru a analiza dosare judiciare și a identifica posibile legături cu...

Zeci de persoane reținute în Turcia într-o anchetă privind vânzarea programărilor pentru vize

49 de persoane au fost reținute în șase provincii din Turcia, într-o anchetă care vizează mai multe firme de consultanță acuzate că...