joi, mai 9, 2024

Guvernul a decis înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții

Guvernul a decis joi adoptarea unui memorandum privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, FSDI, a anunțat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.

„Avem adoptat astăzi un memorandum, potrivit programului de guvernare 2017 — 2020, având în vedere crearea unor noi instrumente de investiții publice, crearea Fondului Suveran de Investiții fiind o măsură de stimulare economică, instrument de finanțare în investiții în sectoare competitive, rentabile și sustenabile, cu efect de multiplicare în economie, în urma atragerii de capital și surse din piața financiară”, a declarat Alexandru Petrescu, într-un briefing la Palatul Victoria.

FSDI va reprezenta un partener pentru investitorii instituționali, BERD, BEI, Banca Mondială, fonduri de investiții și alți investitori privați.

„Prin acest document nu facem decât să marcăm inițiativa și demararea acestui proces. În continuare, am formalizat constituirea unor comisii interministeriale, cu reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului de Finanțe, reprezentanți ai Consiliului Concurenței, ASF-ului. (…) Astăzi este ziua în care formalizăm demersul, de mâine aceste comisii formal se adună, (…) emit puncte de vedere”, a spus Petrescu.

Conform acestuia, au avut loc discuții și cu principalii jucători din arena investițională națională, regională, astfel încât procesul de lansare a fondului „să fie acompaniat” și cu „avizul și asentimentul lor general”. Totodată, ministrul Economiei a precizat că urmează să fie adoptat și un act normativ privind funcționarea efectivă a acestui fond.

„Următorul pas va fi un alt act normativ, care va avea central actul constitutiv, unde vom avea exact mecanismul de funcționare și de structurare a fondului”, a mai afirmat Petrescu.

FSDI va contribui atât la eforturile României de obținere a statutului de piață emergentă pentru piața autohtonă de capital prin creșterea lichidității pe Bursa de Valori București, cât și la creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene nerambursabile prin asigurarea surselor financiare de cofinanțare a proiectelor de investiții, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Statul român, prin Ministerul Economiei, va avea calitatea de acționar unic pe toată perioada de funcționare a FSDI.

Serialele turcești lovite de criza economică. Producția serialelor oprite din cauza creșterii costurilor

Altuntaș a raportat că marile companii de producție precum ARC Film și D Media și-au anulat proiectele de seriale de vară planificate pentru acest an din cauza creșterii costurilor.

Turcia. Cel mai mare număr de deținuți din Europa

Turcia a depășit toate țările europene atât în ​​ceea ce privește populația totală a închisorii, cât și numărul de deținuți pe cap de locuitor începând cu 2022, semnalând o tendință semnificativă de creștere a ratelor de încarcerare în ultimul deceniu.

Turcia. Faimoasa biserică bizantină Chora transformată în moschee

Turcia a transformat emblematica biserică Chora, din Istanbul într-o moschee, conform presei turcești. După transformarea Hagia Sofia într-o moschee,...

Antalya: Autoritățile au amendat un hotel care a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”

Ministerul Culturii și Turismului a amendat un hotel din populara stațiune de vacanță Antalya din Turcia pentru că a perceput o taxă suplimentară „de naționalitate”.