Zaman Romania

ZIUA LIMBII ROMÂNE OMAGIATĂ PESTE TOT

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) se alătură, ca în fiecare an, instituţiilor statului care marchează, la 31 august, Ziua Limbii Române.

„Sărbătoarea dedicată acestui element fundamental al profilului identitar al poporului român capătă valenţe simbolice deosebite în anul Centenarului Marii Uniri, îndemnând, totodată, la diversificarea modalităţilor privind cultivarea şi îmbogăţirea moştenirii noastre lingvistice în rândurile tinerelor generaţii şi ale iubitorilor limbii române din întreaga lume”.

Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe „acordă o atenţie sporită consolidării reţelei lectoratelor de limbă, cultură şi civilizaţie românească din străinătate, iniţiind sau sprijinind demersurile pentru dezvoltarea acesteia”.

De asemenea, punctează ministerul român, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României facilitează extinderea proiectului Ministerului Educaţiei Naţionale privind predarea cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în unităţi de învăţământ din state membre ale Uniunii Europene (LCCR).

Pe linia susţinerii şi încurajării studiului limbii române se înscrie şi programul de burse acordate de către statul român, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, prin care beneficiarii acestora urmează studiile în limba română.

Misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României organizează, în aceste zile, manifestări variate pentru aniversarea Zilei Limbii Române, devenită o tradiţie a activităţii de diplomaţie publică şi culturală, aminteşte MAE.

Ziua de 31 august a fost proclamată Ziua Limbii Române prin Legea 53 din 19 martie 2013. Conform legii, această zi este marcată de autorităţile şi instituţiile publice, inclusiv de misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific