Zaman Romania

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A ASISTENŢILOR MEDICALI

În România, există Facultăți de Asistență Medicală în cadrul Universităților de Medicină, iar activitatea profesională și științifică a asistenților medicali este supervizată de Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, organism similar cu cel al Colegiului Medicilor.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei internaţionale a asistenţilor medicali în care subliniază rolul important pe care aceştia îl au în echipa medicală şi în procesul de îngrijire a pacienţilor.

„La acest sfârşit de săptămână am sărbătorit asistenţii medicali şi moaşele care îşi desfăşoară activitatea în sistemul medical. Cu acest prilej doresc să exprim, încă o dată, recunoştinţa şi respectul meu faţă de activitatea cadrelor medicale – medici, asistenţi medicali, infirmieri pentru efortul depus în asigurarea asistenţei medicale. Cunosc foarte bine munca depusă şi realităţile cu care se confruntă aceşti profesionişti. Vreau să subliniez rolul important pe care asistentul medical îl are în echipa medicală şi în procesul de îngrijire a pacienţilor. Profesia de asistent medical este profund umană, cu rol în asigurarea tratamentului pacienţilor, dar şi în informarea, consilierea şi sprijinul acestora”, afirmă ministrul  Sorina  Pintea .

Consiliului Internațional al Asistenților Medicali celebrează Ziua internațională a asistenților medicali, marcând ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), din 1974. Ea a deschis prima școală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra (1860)

Ea arată că asistenţii medicali sunt, de multe ori, singurii profesionişti care asigură asistenţa medicală pentru populaţia aflată în zone defavorizate, subliniind că, potrivit statisticilor, aceştia reprezintă peste o treime din forţa de muncă aflată în sistemul de sănătate şi pot lucra în cele mai dificile condiţii.

Consiliului Internațional al Asistenților Medicali celebrează Ziua internațională a asistenților medicali, marcând ziua de naștere a asistentei medicale Florence Nightingale (12 mai 1820), din 1974. Ea a deschis prima școală pentru asistentele medicale pe lângă Spitalul ”Saint Thomas” din Londra (1860), realizând primul pas în pregătirea profesională și instituțională a asistentelor medicale, până atunci acestea fiind considerate persoane nepregătite, care îndeplineau munci umilitoare. Florence Nightingale a pus bazele moderne ale asistenței medicale. Ca semn al recunoașteri meritelor sale, regina Victoria a decorat-o în 1904 cu Crucea Roșie Regală. În 1907, a devenit prima femeie din Marea Britanie recompensată cu Ordinul de Merit. ICN a celebrat această zi pentru prima dată în 1965, potrivit site-ului nursingworld.org. Dorothy Sutherland a trimis, în 1953, o sesizare președintelui american Dwight David Eisenhower în care solicita proclamarea unei „Zile a asistentelor” în luna octombrie a anului următor, potrivit www.softschools.com.

Sursă: https://ziarulunirea.ro/12-mai-ziua-internationala-a-asistentilor-medicali-324789/