Zaman Romania

(VİDEO) Apel şi incitaţie la uciderea în masă a membrilor Mişcării Hizmet

Apel pentru ucidere în masă a membrilor Mișcării Hizmet, la un canal de televiziune care se află sub controlul lui Erdogan: ,,Să le omorâm și familiile! Să se facă ucideri în masă disimulate sub formă de sinucideri.”

Odată cu instalarea Situației de Urgență (OHAL) din Turcia, peste 60 de persoane, simpatizanți ai Mișcării Hizmet, au murit într-un mod suspect în penitenciare și peste 11 persoane au fost răpite. Peste 60.000 de persoane au fost arestate, din care 17.000 sunt femei și 700 bebeluși. Pe de o parte maltratările și torturile care sunt prezentate de rapoartele internaționale, agenții de informații ai lui Erdogan, care sunt deghizați în jurnaliști, Cem Küçük și Fuat Uğur, au precizat că toate aceste lucruri sunt insuficiente. Conform jurnaliștilor fideli lui Erdogan, persoanelor care nu vor să vorbească sau care nu vor să colaboreze, ar trebui să li se omoare familiile. S-a enunţat apelul ca aceste persoane (familiile) să fie sugrumate cu prosopul, prin ucideri să fie eliminate.

În programul Medya Kritik (Mas-media critică), prezentată la canalul TGRT Haber, Cem Küçük și Fuat Uğur au criticat atitudinile procurorilor, precizând că asupra simpatizanților lu Gulen trebuie să se aplice torturi mai aspre.

În legătură cu acesta, Cem Kücük a dat un exemplu: ,,Polițiștii care au organizat operațiunea 17/25 Decembrie(Marea corupție a lui Erdogan și cei 4 miniștri) se aflau în Israel sau în Rusia, erau executați în masă. Eram martorii unor ucideri în masă disimulate sub forma de sinucidere” a precizat el.

Küçük, a precizat că trebuie aplicate și gândite orice fel de maltratare și tortură: ,,Nu trebuie să-ți fie milă de ăștia” a spus el. ,,Este o metodă a Mossad-ului, să o explic”.

Küçük a explicat o metodă de a ucidere a apropiaților persoanelor care nu vor să colaboreze cu agenții Mossad. Fuat Uğur a făcut apel la masacrare spunând: ,,La ce se mai așteaptă?” Priviți videoul.

SURSA: https://www.turkishminute.com/2017/12/12/video-pro-govt-journalist-suggests-killing-family-members-of-jailed-gulen-followers/