Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a cerut sâmbătă Uniunii Europene să se pronunțe în mod clar pentru sau împotriva aderării Turciei la blocul comunitar european, afirmând că este „finalul jocului” într-un discurs rostit în fața Parlamentului la Ankara, relatează AFP.
‘Am ajuns la finalul jocului’, a afirmat președintele turc la deschiderea sesiunii parlamentare.
‘Nu există niciun obstacol pentru ca Turcia să devină o țară membră dacă UE dorește acest lucru, suntem pregătiți pentru aceasta’, a spus președintele turc. ‘Depinde de ei să vadă dacă doresc să continue cu sau fără Turcia’, a adăugat el.
‘Faptul că ne lasă în fața ușii de 53 de ani arată intențiile lor față de noi’, a apreciat președintele turc, cerând țărilor membre UE să-și precizeze intențiile.
În contextul în care procesul de aderare la UE a fost inițiat la începutul anilor ’60 și negocierile au început formal în 2005, ‘atitudinea Europei este aceea a cuiva care nu dorește să-și onoreze promisiunea făcută Turciei’, a subliniat președintele turc.
‘Turcia și-a respectat întotdeauna angajamentele față de Europa’, a subliniat Erdogan, care a amintit că obligativitatea vizelor impusă cetățenilor turci care doresc să se deplaseze în UE urmează să fie ridicată în octombrie, o ‘lună care va fi foarte importantă’ pentru relațiile Turciei cu europenii, a precizat președintele turc.
Discursul preşedintelui face abstracţie în totalitate de valul impresionant de proteste şi comentarii, care scot în evidenţă flagrantele încălcări ale drepturilor omului, valul impresionant de detenţii fără baze juridice temeinice, existenţa unor liste de urmăriţi ,anterioare loviturii de stat eşuate, precum şi un număr impresionant de întrebări şi necunoscute legate de modul în care au fost aruncaţi în închisori zeci de mii de oameni din elita societăţii turce: oameni politici, universitari, ofiţeri superiori, scriitori şi jurnalişti, medici şi avocaţi, judecători şi procurori etc.
Presa internaţională sugerează că preşedintele turc intenţionează un şantaj major la adresa UE profitând de situaţia creată de valul de migranţi care încearcă să forţeze graniţele UE.