Zaman Romania

Uniunea Arhitecţilor din România. Expoziţie la Palatul Şuţu

Expoziţia de la palatul Şuţu prezintă o "colecţie" de imobile de locuinţe ("de raport") cu regim mic sau mediu de înălţime (de la două până la şase niveluri), cu maximum trei apartamente pe nivel, situate în zona centrală a oraşului, pe teritoriul actual al sectorului 3 al Capitalei.

Expoziţia foto de arhitectură „Locuinţa interbelică în sectorul 3”, în care Uniunea Arhitecţilor din România doreşte să pună în valoare identitatea culturală şi istorică locală, prin prezentarea unor edificii cu funcţiune de locuire, lucrări reprezentative pentru arhitectura modernistă a Capitalei e deschisă la Palatul Suţu.

„Modernismul bucureştean, diferit de cel european prin folosirea esteticii Art Deco, a câştigat, în perioada interbelică, adeziunea clientelei burgheze prospere de industriaşi şi liber-profesionişti, dar şi a micilor comercianţi şi meseriaşi, care şi-au aflat în această arhitectură propriul mod de expresie. Astfel, pe lângă edificiile interbelice realizate pe marile bulevarde bucureştene, au apărut inserţii şi mici ansambluri moderne cu 1 – 2 niveluri, ele fiind (alături de edificiile realizate în stil naţional) caracteristice arhitecturii bucureştene din acea perioadă. În Bucureşti există străzi sau zone întregi unde această arhitectură este predominantă”,. UAR

Marcel Iancu a fost un mare pictor , arhitect şi eseist.El a publicat împreună cu Horia Creangă și Octav Doicescu un manifest: „Către o arhitectură a Bucureștilor” (Ed. Tribuna edilitară), o adevărată pledoarie pentru o capitală modernă. Foto 3:Străzile care sunt incluse în această expoziţie sunt Calea Călăraşilor, străzile Romulus, Remus, Filibiu, Maximilian Popper, Parfumului, Olteni, Iuliu Valaori, Ionescu Gion, bd. Hristo Botev.

Multe dintre construcţiile prezentate sunt pe lista monumentelor istorice sau situate în zone construite protejate, iar arhitecţii care le-au proiectat sunt nume reprezentative pentru arhitectura interbelică: Marcel Iancu, Jean Monda, Isak Mahler, Victor Asquini, Leon A. Hirsch, Boris Zilberman, Ion I. Berindey, se precizează în comunicat.