UNIFEST, cel mai mare festival din țară dedicat studenților,(3-13 noiembrie). Nopți albe cu teatru și film, campionat național de fotbal, cros studențesc, traininguri de dezvoltare personală, un megaconcert și bilete gratuite la cele mai mari teatre din București sunt doar câteva din activitățile din acest an.
UNIFEST, festivalul organizat de Uniunea Studenților din România și care a ajuns anul acesta la a XVI-a ediție, înglobează 300 de evenimente în București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova, Arad și alte centre universitare din țară și implică 107 ONG-uri. Tema va fi ‘UNIFEST—un festival ca o călătorie’, iar aceasta va putea fi văzută prin diferite campanii menite să dea participanților dorința de aventură.
Datorită faptului că festivalul dorește să promoveze sportul și mișcarea, primul weekend (4-5 noiembrie) este destinat etapei regionale ale Campionatului de Fotbal, finala națională fiind pe 11 și 12. De asemenea, Crosul Studențesc va fi tot pe 12 noiembrie, scopul acestuia fiind de a promova sănătatea și mișcarea în aer liber.
Educația non-formală este foarte importantă pentru dezvoltarea atât profesională, cât și personală, iar de aceea, UNIFEST aduce traininguri de Basic Life Support și comunicare, vorbit în public, lucru în echipă, management de proiect, leadership și managementul timpului.
Una din nopțile care au consacrat acest festival este Noaptea Albă a Teatrului Studențesc care îndeamnă tinerii să vină cu ultimul metrou, să vadă piese de teatru toată noaptea și să plece următoarea zi cu primul metrou. Alte seri deosebite sunt: Seara românească, cea de stand-up, cea de folk, Storytelling și Noaptea Filmului unde vor fi difuzate scurtmetraje. Pentru o doză de motivație, festivalul aduce și o conferință numită ‘Drumul către succes’.
Pentru bobocii noi în capitală, festivalul a pregătit tururi ghidate prin București, care să îi ajute să descopere și să cunoască mai bine acest oraș, unul indoor, în interiorul muzeelor și clădirilor istorice, altul outdoor, desfășurat pe Calea Victoriei și în centrul istoric. https://www.facebook.com/unifest.ro/
Festivalul UniFEST este organizat în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului București prin intermediul Centrului pentru Tineret al Municipiului București, Casa de Cultură a Studenților București, Complexul Cultural Sportiv Studențesc Tei, Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București, precum și alți parteneri din mediul privat.