Zaman Romania

Un star din NBA își sărbătorește ziua de naștere la București

Enes Kanter, pivot la Oklahoma City Thunder, se va afla sâmbătă și duminică la București, unde va participa la numeroase activități dedicate baschetului, dar și la Festivalul Multiculturalității, în cadrul căruia își va aniversa de altfel și ziua de naștere.

Enes Kanter sosește în România la invitația clubului sportiv Lumina Wolves, țara noastră fiind una dintre destinațiile din cadrul turului global al Enes Kanter Light Foundation a cărei misiune este să stimuleze conștientizarea și să ajute la dezvoltarea copiilor prin educație, reducerea sărăciei și armonie socială pe tot globul.

În prima zi a vizitei sale în România, sâmbătă, 20 mai, Enes Kanter va participa la Festivalul Multiculturalității, unde bucureștenii prezenți în Parcul Titan, începând cu ora 18.00, vor avea ocazia să-l vadă în ipostaze mai puțin cunoscute, servind kebap și plăcinte turcești.

În cadrul spectacolului care începe la ora 20.00, pe scena special amenajată din Parcul Titan, Enes Kanter va beneficia de un moment special, prilejuit de aniversarea zilei sale de naștere.

Ziua de duminică este rezervată activităților sportive și sociale. Enes Kanter va fi prezent la Veranda Mall 3×3 League by Fitbit (www.3la3.ro; www.3x3league.ro), prima ligă de baschet 3×3 din Europa. Competiția care se desfășoară în perioada 10 mai — 22 iunie pe esplanada Veranda Mall, în zona Obor, este organizată de către Sport Arena Streetball, unul dintre cei mai importanți organizatori de evenimente de baschet 3×3 din lume, membru în FIBA 3×3 Advisory Board. Enes Kanter va fi implicat în activități cu copiii si spectatorii prezenți la eveniment și va oferi autografe.

De asemenea, două ore sunt rezervate unei sesiuni de Basketball Clinic cu sportivii de la Lumina Wolves, pe care i-a încurajat de altfel încă de la lansarea oficială a acestui club sportiv.

Clubul Sportiv ,,Lumina Wolves,, un proiect nou, inovativ pe piața educațională din România, a luat naștere în urma parteneriatului dintre Lumina Instituții de învățământ, Asociația Club Sportiv 4 Wolves și Clubul Sportiv școlar 4 București. Este primul club sportiv în care excelența în educație și baschetul de performanță se întâlnesc pentru a contribui la dezvoltarea unui nou concept în România.

Între cele două acțiuni sportive, starul NBA va vizita Muzeul Satului și Piața Obor, ultimul eveniment fiind dedicat tot baschetului, un eveniment al Federației Române de Baschet (www.frbaschet.ro) organizat la Sport Loft Băneasa. Evenimentul are ca scop promovarea educației prin sport și a sportului ca stil de viață. Sportul înseamnă performanță, iar aceasta se poate face doar prin pregătire, motivație și folosind echipamente sportive de calitate. Sport Loft este un concept premium și inovativ de retail multibrand care are în portofoliu cele mai apreciate branduri de sport din întreaga lume și este dedicat sportivilor de performanță și tuturor celor care practică sportul în mod activ, magazinul comercializând cele mai noi colecții de echipamente sportive pentru alergare, baschet, fotbal, antrenament și tenis. (AGERPRES)