Zaman Romania

Un român intrat în Cartea Recordurilor, câștigătorul Maratonului Internațional Sibiu

Raphael Igrisianu, deținătorul recordului mondial de alergat cu mingea de baschet timp de trei ore la maraton, a câștigat sâmbătă, Maratonul Internațional Sibiu, alergând cei 42 de kilometri în două ore și 52 de minute, potrivit organizatorilor.

„Vă mulțumesc, Sibiu! Foarte grea cursa, au fost 42 de kilometri infernali. Acum o lună am făcut un record mondial, am alergat în Germania, cu mingea de baschet, în trei ore 42 de kilometri. Sunt foarte bucuros că am putut alerga acum, la Sibiu”, a declarat Raphael Igrisianu, după ce a ajuns la finalul cursei de sâmbătă.

Deși are hernie, Raphael Igrisianu, născut în Sibiu și stabilit de 20 de ani în Germania, a reușit performanța să câștige cursa continentală a Maratonului Internațional Sibiu. Practic, la acest maraton au luat startul 3.200 de oameni din țară și străinătate, care susțin cauze sociale. Raphael Igrisianu a alergat până acum la peste 60 de maratoane internaționale, fiind unul din cei mai cunoscuți maratoniști români.

Raphael a alergat pentru a susține un proiect cultural, care își propune educația prin muzică a copiilor.