Zaman Romania

Un oraș vechi de 12.000 de ani din Turcia ar putea dispărea sub ape din cauza unui baraj. Totul depinde acum de Erdogan

Situat în partea de sud-est a Turciei, majoritar kurdă, oraşul Hasankeyf, locuit de 12.000 de ani, ar putea să dispară în următoarele luni sub un lac artificial, consecinţă a barajului hidroelectric Ilsu, construit în aval de râul Tigru. 

Şantierul Ilsu este o piesă centrală în cadrul Proiectului Anatoliei de Sud-Est (GAP), un plan de amenajare teritorială care vizează stimularea economiei acestei regiuni, mult timp neglijată de Ankara, bazată pe energie şi irigaţii, potrivit AFP, citată de News.ro.

Inginerii aşteaptă undă verde din partea lui Recep Tayyip Erdogan pentru a închide ultima dintre cele trei porţi ale barajului, un proces început în vara lui 2018.

Contactată de AFP, societatea care gestionează apele (DSI), responsabilă cu barajele în Turcia, nu a comunicat un calendar. Dar presa anunţă că acţiunea va fi îndeplinită în 2019.

În faţa acestei lucrări care va îneca oraşul lor şi o sută de sate, cei 3.000 de locuitori din Hasankeyf sunt împărţiţi între furia contra sacrificiului care le este impus şi nerăbdarea de a profita de renaşterea economică promisă de Guvern.

„Nepoţii mei nu vor vedea unde am crescut, unde am trăit. Mă vor întreba, bunicule, de unde vii? Unde ai trăit? Ce voi face? Le voi arăta lacul?”, se întreabă Ridvan Ayhan. Pensionar, Ridvan îşi dedică tot timpul şi energia pentru a milita contra barajului în cadrul organizaţiei „Menţine Hasankeyf în viaţă”, care include ONG-uri şi aleşi locali.

Asirieni, romani, selgiucizi au trecut pe aceste teritorii, lăsând moştenire un patrimoniu excepţional, într-un sit care atrage turişti pentru miile de peşteri încă locuite până în anii 1970. „Este atâta istorie aici. La fiecare lovitură de târnăcop, întâlnim o civilizaţie diferită”, spune Ridvan. „A distruge Hasankeyf, înseamnă să comiţi o mare crimă”.

Guvernul turc respinge aceste critici şi susţine că tot ceea ce face este pentru a salva monumentele sitului, între care multe au fost mutate prin intermediul unor operaţiuni impresionante. Aceste mutări grandioase au transformat oraşul într-un şantier.

Inaugurând şantierul Ilisu în 2006, preşedintele Erdogan, pe atunci prim-ministru, a pomis că acest baraj, menit să devină al doilea cel mai mare din ţară, va aduce „cel mai mare beneficiu” locuitorilor. În cadrul acestui proiect, „un nou Hasankeyf” este pe cale de a fi construit de cealaltă parte a fluviului, cu apartamente spaţioase şi un spital ultramodern.

În mai 2017, un mormânt de secol XV, a fost mutat pentru a face loc barajului. Monumentul Zeynel Bey, de 1.100 de tone, a fost ridicat pe o platformă cu roţi.

Includerea oraşului Hasankeyf în zona specială de conservare în 1981 a venit însoţită de interzicerea de construcţii care au ţinut departe investitorii şi a determinat ca mulţi locuitori să părăsească aşezarea.

https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-oras-vechi-de-12-000-de-ani-din-turcia-ar-putea-disparea-sub-ape-din-cauza-unui-baraj-totul-depinde-acum-de-erdogan-1061576