Premierul francez, Edouard Philippe, și-a anunțat luni intenția de a aloca 57 de miliarde de euro.Întins pe o perioadă de cinci ani, fondul va fi ușor mai mare decât cele 50 de miliarde de euro pe care Emmanuel Macron le-a promis în luna mai, când a câștigat alegerile prezidențiale.
Premierul Edouard Philippe a subliniat că acest fond va avea un „efect amplificator” asupra programului de reformă al noului Guvern.
„Vrem să dăm putere și vizibilitate marilor noastre priorități de investiții”, a declarat Philippe.
Prima prioritate a Guvernului francez este tranziția spre o economie verde, care va beneficia de 20 de miliarde de euro din noul fond de investiții, dintre care nouă miliarde de euro pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor și șapte miliarde de euro pentru dezvoltarea energiilor regenerabile. De asemenea, Guvernul de la Paris intenționează să aloce 15 miliarde de euro pentru pregătire și educație, 13 miliarde de euro pentru inovație și competitivitate și nouă miliarde de euro pentru digitalizarea sectorului public.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului francez, Christophe Castaner, a anunțat că aproximativ cinci miliarde de euro din acest fond de investiții vor fi destinate modernizării sectorului agricol.
Fondul este pentru modernizarea economiei Franței, o mare parte din acești bani urmând a fi alocată pentru a face economia mai prietenoasă cu mediul.