Zaman Romania

Un festival longeviv: Crizantema de Aur

Festivalul naţional de romanţe "Crizantema de Aur" este un eveniment muzical ce are loc an de an în Târgovişte, în 2018 ajungând la a 51-a ediţie.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Local al Municipiului Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa şi Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte.

În 2017, pentru a marca împlinirea a 50 de ani ai Festivalului naţional „Crizantema de Aur”, iniţiatorii Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei”, oamenii de cultură Alina Mavrodin Vasiliu şi Teodor Vasiliu au depus un efort uriaş pentru a inaugura un spaţiu muzeal unic în România şi în lume: Casa Romanţei, potrivit site-ului festivalului, crizantemaaur.ro.

„Deloc întâmplător, la Târgovişte, romanţa românească se simte la ea acasă pe scena Festivalului naţional ‘Crizantema de aur’. Istoria emoţionantă a acestui mare eveniment muzical naţional m-a inspirat să iniţiez realizarea Casei Romanţei – spaţiu muzeal unic în România. Clădirea în care vă puteţi întâlni cu romanţa şi slujitorii ei este cea în care a fost semnat actul de naştere al Festivalului naţional ‘Crizantema de aur’ în anul de graţie 1968, pe Bulevardul Regele Carol I, nr. 3. Casa Romanţei este onorată de patronajul Federaţiei Europene a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO”, spune dr. Teodor Vasiliu.