Datorită Radarului Pădurilor şi a sistemului 112 pentru transportul de lemn, instrument pe care l-am implementat în 2014 şi a măsurilor legislative la care am fost co-iniţiator, un nou Cod Silvic şi o nouă Lege a contravenţiilor silvice, de la 8,8 milioane mc/an lemn tăiat ilegal (conform raportului Curţii de Conturi a României din anul 2014), s-a ajuns la circa 0,4 milioane mc/an”, menţionează Doina Pană, în concluziile de la finalul raportului său de activitate.
SİSTEMUL SUMAL
„El a fost dezvoltat în plus, în 2014, faţă de cerinţele Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn, încât drumul lemnului de când pleacă din pădure până la destinatarul final (mobilă sau ieşire din ţară) este urmărit în timp real prin intermediul Radarului Pădurilor. Este un sistem unic în Europa, posibil în lume, foarte eficient. Un exemplu de foarte bună practică, apreciat public şi de Comisia Europeană. Colaborarea cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale creează premisele dezvoltării eficiente a întregului sistem informatic integrat. Toate acestea, coroborate cu dezvoltarea informatică a SUMAL şi a Radarului Pădurilor, completate de promulgarea noului Statut al personalului silvic, vor conduce, în scurt timp, la diminuarea spre zero a tăierilor ilegale în România”, susţine Doina Pană.
De asemenea, a decis preluarea în pază a tuturor suprafeţelor de pădure din România rămase nepăzite, indiferent de forma de proprietate şi indiferent dacă este sau nu cunoscut proprietarul, precum şi suportarea de la bugetul de stat a contravalorii acesteia pentru suprafeţele de pădure mai mici de 30 de hectare – operaţionalizare Cod Silvic. măsura contribuind la reducerea drastică a micului furt.”MAP a plătit până la 31 decembrie 2017 suma de 1,743 milioane lei pentru serviciile silvice asigurate pe proprietăţile sub 30 de hectare”, a subliniat ea.
„Este primul an în care un Guvern şi-a asumat ducerea la îndeplinire întocmai a prevederilor Codului Silvic. Hotărârea se referă la vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc către populaţie şi unităţile de interes public local (şcoli, grădiniţe, instituţii etc.), din pădurile proprietate publică. În acest sens, au fost introduse, în premieră, prevederi care sancţionează specula, adică revânzarea materialului lemnos cumpărat ca lemn de foc de populaţie. În 2017, de la data intrării în vigoare a acestei prevederi (luna noiembrie), Romsilva a pus la dispoziţia populaţiei aproximativ un milion de metri cubi de lemn de foc. Începând cu anul 2018, Romsilva va pune la dispoziţia populaţiei circa patru milioane metri cubi de lemn de foc, anual. Cantităţile menţionate sunt asigurate exclusiv din pădurile proprietate publică a statului român.
Tot în mandatul său, s-a finalizat Strategia naţională forestieră 2017 – 2027, document trimis la Ministerul Mediului pentru procedura de evaluare de mediu SEA, a fost demarată dezvoltarea sistemului informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase (SUMAL, Radarul Pădurilor etc.) în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, conform protocolului încheiat între Ministerul Apelor şi Pădurilor şi STS.
„S-a finalizat prima etapa a protocolului, respectiv evaluarea sistemului informatic existent şi identificarea soluţiilor de dezvoltare a acestuia. Până la sfârşitul anului 2018, se va finaliza dezvoltarea sistemului, care va fi testat până la mijlocul anului 2019, iar de la acea dată va deveni perfect operaţional”, afirmă Doina Pană. De asemenea, a fost derulat programul de identificare şi punere sub protecţie a pădurilor virgine şi cvasivirgine.
”MAP, prin structurile aflate sub autoritatea sa, a identificat şi inclus în Catalogul naţional al pădurilor virgine peste 3.800 de hectare de fond forestier care respectă criteriile prevăzute de lege. Specialiştii MAP lucrează la întocmirea caietul de sarcini pentru realizarea unui studiu la nivel naţional, finanţat din Fondul pentru Mediu, prin care se doreşte identificarea tuturor pădurilor virgine din România şi punerea lor sub protecţie prin includerea în catalog. Suma destinată finanţării, circa 2,3 milioane de lei, este asigurată prin contractul de finanţare pe care l-am încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu”, mai spune aceasta.