Un bărbat în vârstă de 55 de ani trebuie să treacă un rău cu copii în spate pentru a putea fi duși la școală.
“De două ori pe săptămână trebuie să îmi trec copii peste acest rău. Cer ca oficialii să ne ajute, să făcă un pod. Să se termine acest calvar”, a povestit bărbatul.
Kemal Okuyucu, tatăl a doi elevi din provincial estică Bingol își trece copii în spate peste răul Peri, pentru a-i putea duce la școală.
Familia Okuyucu traieşte într-o zona montană, din oraşul Karlıova. În timpul iernii, băiatul de 12 ani, Serhat şi fiica de 10 ani, Ruken trebuie să meargă 8 kilometri până la podul din satul vecin, drumul fiind argilat și foarte periculor. Astfel, tătăl îi trece pe cei doi de peste raul Peri, pentru ai duce apoi la autobuz.