Zaman Romania

Turcia: Unui bebeluș bolnav grav, aflat după gratii cu mama sa, i se refuză medicația prescrisă de medic

Un bebeluș închis după gratii împreună cu  mama lui s-a îmbolnăvit, dar i s-a refuzat medicația prescrisă de medic, a informat turkishminute.com

Mama, Arzu Akçakaya, închisă pentru apartenență la mișcarea Gulen, a relatat  într-o scrisoare către soțul său că fiica lor, Damla, în vârstă de 6 luni, a fost diagnosticată cu dizenterie, contractată din cauza igienei precare din închisoare.

Arzu a făcut o cerere către administrația închisorii ca fiica să stea cu tatăl pentru a primi un tratament mai bun, dar că cererea ei a fost respinsă, pe motiv că cererea a fost depusă în afara programului. 

În scrisoarea sa, mama a scris că fiica ei trebuie să rămână în spital patru zile din cauza febrei mari și a unei afecțiuni care se agravează pe zi ce trece, dar medicamentele prescrise de medic nu au furnizate decât după șase zile.

Pedepsită pentru amprente găsite pe o carte

Akçakaya a fost arestată în 6 august 2019 și trimisă într-o închisoare din provincia de sud-est a Gaziantep, împreună cu fiica sa, sub acuzația de apartenență la o organizație teroristă.

Una dintre acuzațiile cu care se confruntă Akçakaya este că amprentele ei au fost găsite pe cărți aruncate într-un container de gunoi din estul provinciei Bitlis.

Guvernul turc a interzis cărțile scrise de Fethullah Gülen, iar deținerea acestor cărți este considerată dovada apartenenței la o organizație teroristă, multe persoane au fost nevoite să le ardă sau să le arunce în containerele de gunoi, temându-se de arestare.

Peste 800 de copii își însoțesc mamele în închisorile din Turcia.