Autoritățile turce au arestat joi un editor al portalului de știri Sendika.org, afiliat sindicatelor, care a pus sub semnul întrebării “legitimitatea” victoriei taberei “da” la referendumul pentru extinderea prerogativelor președintelui Recep Tayyip Erdogan, relatează HotNews.ro, citând News.ro.
Ali Ergin Demirhan a fost reținut în cursul unei operațiuni a poliției la sediul portalului, la Istanbul.
Jurnalistul este acuzat de “organizarea de proteste pe rețelele de socializare, vizând să arate rezultatul referendumului drept nelegitim”, precum şi pentru “incitare la ura” şi pentru “insultarea unui reprezentant al statului”, scrie Sendika.
Poliţiştii au confiscat hard disk-ul calculatorului lui Demirhan şi telefonul sau mobil, potrivit aceleiași surse.
“Da-ul” nu va fi legitimizat, Sendika.org nu va tăcea”, a subliniat conducerea portalului într-un mesaj publicat online.
Miercuri, politia turcă a arestat 16 militanți de stânga la Istanbul, în urmă protestelor fată de rezultatul referendumului organizat duminică. În total, au fost emise 38 de mandate de arestare.