Zaman Romania

TURCİA: OPOZİŢİA ORGANİZEAZĂ MİTİNGURİ ÎMPOTRİVA PRELUNGİRİİ STĂRİİ DE URGENŢĂ

Principala formaţiune de opoziţie din Turcia, Partidul Republican al Poporului (CHP), a organizat luni zeci de mitinguri în întreaga ţară pentru a protesta împotriva stării de urgenţă, măsură în vigoare începând din iulie 2016, imediat după tentativa de lovitură de stat, transmite dpa.

CHP a anunţat că a organizat proteste în fiecare din cele 81 de provincii din Turcia, înaintea votului parlamentar de miercuri privind extinderea stării de urgenţă cu trei luni, ceea ce ar face ca în iulie 2018 măsura să fie în vigoare de 24 de luni.

Sute de persoane au luat parte la o demonstraţie în apropierea Pieţei Taksim din Istanbul, scandând ‘Drepturi, lege şi justiţie!’. Protestele, despre care principalele media turce nu au relatat, survin la un an de la referendumul privind extinderea prerogativelor preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

Peste 50.000 persoane sunt încarcerate în virtutea decretelor privind starea de urgenţă şi cel puţin 150.000 de oameni au fost concediaţi sau înlocuiţi din funcţii după puciul eşuat din vara lui 2016. Decretele privind starea de urgenţă sunt emise în locul legilor într-o serie de domenii, de la securitate naţională la privatizarea fabricilor de zahăr.

CHP şi alţi critici la adresa guvernului sunt de părere că starea de urgenţă erodează democraţia şi statul de drept şi este aplicată în mod incorect.