Zaman Romania

TURCİA: LİBERTATE CONDİŢİONATĂ PENTRU UN CARİCATURİST CRİTİC AL PREŞEDİNTELUİ ERDOGAN

Un tribunal turc a ordonat marţi punerea în libertate sub control judiciar a unui caricaturist închis cu o zi înainte pentru că l-a criticat în lucrările sale pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, au informat media turce, potrivit AFP.

Nuri Kurtcebe, un autor de romane grafice şi caricaturist în vârstă de 69 de ani, a fost plasat luni în arest la Yalova (nord-vest) pentru a efectua o pedeapsă de 14 luni de închisoare pentru „insultă la adresa şefului statului”.

Un tribunal a decisă însă marţi seară punerea lui în libertate sub control judiciar, a transmis agenţia de presă Dogan, citându-l pe avocatul său.

„Clientul meu Nuri Kurtcebe îşi va relua lucrul, desenele şi caricaturile sale după ce a fost lipsit de creioane şi cerneală timp de două zile”, a declarat Erdem Akyuz, citat de Dogan.

Kurtcebe a fost condamnat în 2017 la peste un an şi două luni de închisoare pentru o serie de caricaturi publicate în 2015 care îl înfăţişau pe Erdogan.

Luni, el a fost reţinut şi încarcerat pentru a efectua această pedeapsă, după respingerea apelului său.

Kurtcebe este cunoscut mai ales în Turcia pentru caricaturile sale usturătoare publicate de mai multe jurnale şi reviste cu începere din anii 1970 care i-au adus numeroase premii.

În 2001, el a adaptat în roman grafic o epopee a poetului Nazim Hikmet (1902-1963) povestind războiul de independenţă turc condus de Mustafa Kemal care a dus la naşterea Turciei moderne în 1923.

Turcia este frecvent criticată de organizaţiile pentru apărarea libertăţii de exprimare care denunţă arestările pentru insultă la adresa lui Erdogan ce s-au înmulţit în ultimii ani.

Pe de altă parte, autorităţile turce şi-au înmulţit punerile sub acuzare ale jurnaliştilor şi colaboratorilor de presă, mai ales după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie 2016. (AGERPRES)