Zaman Romania

Turcia. Invazie planificată în regiunea Afrin. Război pe faţă. Damascul condamnă ofensiva turcilor.

Ministerul de externe de la Damasc a condamnat sâmbătă ofensiva Turciei împotriva kurzilor din Afrin, în nordul Siriei, şi a dezminţit afirmaţiile guvernului de la Ankara potrivit cărora autorităţile siriene au fost informate înaintea atacului. Siria a cerut comunităţii internaţionale să oprească imediat Turcia din ofensivă, transmite Xinhua. Afrin „face parte integrantă din teritoriul sirian”, a insistat guvernul Siriei, potrivit agenţiei oficiale de presă Sana, preluată de AFP.

Rusia, aliată a regimului de la Damasc condus de preşedintele Bashar al-Assad, a anunţat că şi-a retras trupele din zonă pentru a evita orice pericol creat de operaţiunea denumită de Turcia „Ramura de măslin”.

Preocupată de această ofensivă, Rusia îndeamnă la reţinere:

(Préoccupée par l’offensive turque en Syrie, la Russie appelle à la retenue https://francais.rt.com/international/47450-preoccupee-paroffensive-turque-syrie-russie-retenu)

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a discutat telefonic cu omologul său american, Rex Tillerson, modalităţile de asigurare a stabilităţii în nordul Siriei şi de promovare a unei soluţii paşnice pentru criza din Siria, cu sprijinul ONU, arată pagina de Facebook a ministerului de externe de la Moscova, citată de Reuters.

Un purtător de cuvânt al ministerului de externe al Regatului Unit a apreciat, tot sâmbătă, că Turcia are un „interes legitim” de a-şi asigura securitatea frontierelor. Guvernul britanic urmăreşte îndeaproape situaţia de la Afrim, iar Londra „a discutat regulat cu autorităţile turce toate chestiunile referitoare la conflictul sirian, cu obiectivul comun de a reduce violenţa şi de a ajunge la un acord politic”.

Rusia, aliată a regimului de la Damasc condus de preşedintele Bashar al-Assad, a anunţat că şi-a retras trupele din zonă pentru a evita orice pericol creat de operaţiunea denumită de Turcia „Ramura de măslin”

Armata turcă a precizat că operaţiunea aeriană şi terestră „Ramura de măslin” a început sâmbătă la orele 14.00 GMT (16.00 ora României). Agenţia de presă Anadolu, preluată de AFP, a menţionat că au fost lovite 108 ţinte, iar loviturile aeriene au distrus aproape toate obiectivele identificate, potrivit premierului Turciei, Binali Yildirim. Acesta a adăugat că forţele turce vor continua şi duminică „activităţile necesare”, în funcţie de situaţia din teren.

Regiunea Afrin din provincia siriană Alep, de la graniţa cu Turcia, este controlată parţial de rebelii sirieni pro-turci, iar miliţiile kurde YPG, aliate cu SUA împotriva Statului Islamic, deţin o enclavă. Turcia consideră că YPG este o organizaţie teroristă, apropiată de PKK – Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

Ankara avertizează că ofensiva nu se va limita la Afrin
Turcia. Invazie planificată în regiunea Afrin. Război pe faţă.

Președintele turc, Recep Erdogan, a anunțat că o operațiune la sol împotriva forțelor kurde din Siria a început „de facto”, după două zile de bombardamente.

Turcia a amenințat cu o operațiune totală, militară, împotirva luptătorilor kurzi din regiunea Afrin, controlată de aceștia încă din 2012.

Siria, în același timp, a avertizat împotriva oricărei operațiuni și a anunțat că va doborî avioanele turcești.

Erdogan nu a spus exact dacă „de facto” înseamnă că trupele au trecut deja granița, scrie BBC. Ar putea fi vorba despre ceea ce a declarat anterior ministrul Apărării din Turcia, Nurettin Canikli, care a spus că bombardamentul a fost „începutul de facto” al unei invazii planificate în regiunea Arin.

Erdogan ameninţă că va ataca şi alte ţinte .”Va urma Minbej” a spus Erdogan referindu-se la o localitate aflată sub control kurd situată mai spre est . „Mai tîrziu, etapă cu etapă, ne vom debarasa până la frotiera irakiană de această bandă a terorii care încearcă să ne asedieze „ a promis el.

Președintele a mai amenințat că va lovi orașul Manbij, la 100 km distanță de Afrin, într-o altă zonă kurdă.

Rusia spune că nu va interveni în niciun conflict din Afrin.

Unitățile de Protecție a Poporului Kurd din Siria (YPG) au fost parte-cheie a luptei contra Statului Islamic în Siria și sunt susținute de SUA.

Intr-o declaraţie extrem de belicoasă ,Erdogan a făcut din nou legătura între YPG, alte grupări kurde din Siria, și PKK-ul turcesc, o grupare insurgentă, considerată de autoritățile de la Ankara organizație teroristă.

„PKK, YPG, PYD sunt la fel: își schimbă numele dar nu se schimbă faptul că sunt organizații teroriste”, a spus Erdogan, citat de agenția de presă Anadolu.

Armata turcă a început loviturile aeriene în regiunea Afrin joi, sub pretextul că răspunde atacurilor venite din acea zonă. Turcia amenința că va distruge luptătorii kurzi din Afrin și Manbij, de mai mult timp.

Planurile se pare că s-au accelerat după un anunț făcut de SUA, că vor ajuta Forțele Siriene Democrate (SDF), o alianță contra ISIS, în care este membră și YPG, să construiască „o nouă forță de securitate la graniță”, pentru a preveni întoarcerea ISIS. Imediat, turcii au reacționat cu furie, președintele Erdogan numind forța de la graniță „o armată a terorii”.YPG și SDF neagă orice legătură cu teroriștii și sunt susținuți de Statele Unite.

Rizan Habou, din Consiliul Sirian Democratic din Afrin, a declarat pentru BBC că locuitorii caută adăpost.„Când satele din regiunea Afrin sunt bombardate, civilii, inclusiv femei și copii, sunt forțați să plece, să-și părăsească locuințele pentru a găsi un loc mai sigur, până la terminarea loviturilor aeriene”, a spus el. „YPG și civilii vor apăra Afrin până la final”, a mai spus el.

https://french.almanar.com.lb/747569

http://www.lalibre.be/actu/international/offensive-turque-en-syrie-moscou-preoccupee-appelle-a-la-retenue-5a635ce5cd7083db8baadcab