Zaman Romania

Turcia: Incidente misterioase de răpire a unor simpatizanţi ai Mişcării lui Gulen

O femeie susține că i-a fost răpit soțul după ce acesta şi-a pierdut locul de muncă în timpul respresiunii post-lovitură de stat.

Un cont Twitter recent deschis susține într-o serie de tweet-uri că Turgut Çapan, un fost angajat al Universității Turgut Özal, care a fost închisă de către guvern, a fost răpit în capitala Turciei, Ankara.

Contul Twitter @CapanAilesi (FamiliaCapan) este administrat de Ülkü Çapan, o casnică din districtul Keçiören din Ankara, care s-a implicat în social media abia după ce soțul ei ar fi fost răpit.

Ea a postat primul ei tweet pe 8 aprilie, spunând: „Vreau să auziți apelul nostru în ceea ce privește răpirea soțului meu. Vă rugăm să acordați un pic de atenție @MTanal @MSTanrikulu @aykuterdogdu. Intreaga noastră familia este nenorocită.“ Numele pe care ea le-a menționat sunt cele a trei deputați, cei mai cunoscuți ai principalei grupări de opoziție, Partidul Popular Republican (CHP).

Ülkü a postat, de asemenea, un clip video, în care a explicat întâmplarea în detaliu. Ea a spus că un prieten al soțului ei i-a bătut la ușă pe 1 aprilie să-i spună că Turgut a fost răpit.

Universitatea Turgut Özal este printre sutele de instituții de învățământ pe care guvernul le-a închis la o săptămână după tentativa de lovitură de stat militară din data de 15 iulie 2016.

Școlile și universitățile sunt acuzate ca fiind afiliate la mișcarea Gülen, pe care guvernul o acuză de elaborarea complotului loviturii de stat . Aproximativ 113.000 de persoane au fost reținute și 47.000 arestate pe motivul unor presupuse legături cu mișcarea până în prezent, generând îngrijorarea față de lipsa de diligență necesară, atât în timpul cercetării cât și al urmăririi penale.

În timp ce motivul pentru presupusa răpire rămâne încă necunoscut, sesizări anterioare trimise către Turkey Purge precum și o serie de alte articole din mass-media au reclamat mai multe incidente misterioase de răpire care implică adepți ai lui Gülen sau alte persoane din grupuri critice ale guvernului turc.

Doi bărbați turci, unul profesor și celălalt un om de afaceri, au fost răpiți de către ofițerii de informații turci în Malaiezia, potrivit unei sesizări transmise de membrii familiei către Turkey Purge la jumătatea lunii octombrie a anului trecut.

Între timp, ziarul turcesc de stânga Evrensel a scris, pe 10 ianuarie, că Zeynep Tunçel, a fost răpită și bătută de un grup de persoane neidentificate care au acuzat-o că opune rezistență față de guvern. (Turkey Purge)


SURSA: https://www.turkishminute.com/2017/04/09/woman-says-husband-abducted-losing-job-post-coup-crackdown/