Zaman Romania

Turcia ar putea începe vaccinarea COVID-19 mai devreme, pe fondul creșterii deceselor

Turcia ar putea începe vaccinul COVID-19 mai devreme, după ce numărul deceselor a atins un nivel record, relatează The National News.

Numărul deceselor ajungând la un record de 203 în ziua de  luni, guvernul ar fi spus că ar putea începe administrarea vaccinului Sinovac Covid-19 din China la sfârșitul lunii.

Ministrul Sănătății, Fahrettin Koca a declarat, marți, că analiza pentru acordarea licențelor interne este acum completă.

„Rata de creștere pentru pacienții grav bolnavi este în scădere. Efectul restricțiilor a început să se arate. Sperăm că  îl vom simți mai curând”, a postat Koca pe contul său de Twitter.

50 de milioane de doze de vaccin

Koca a informat că livrările de vaccin Coronavac de la Sinovac vor ajunge după 11 decembrie. Vaccinul, care este supus studiilor din faza a treia   în Turcia și alte țări, va avea nevoie de încă două săptămâni de testare și analiză.

În noiembrie, Turcia a semnat un contract pentru cumpărarea a 50 de milioane de doze de Coronavac, care urmează să fie livrate pe între decembrie și februarie.

Turcia este, de asemenea, în discuții pentru a crește cantitatea de vaccin coronavirus de la Pfizer și BioNTech, de la un milion de doze inițiale.

Turcia a înregistrat, luni, 32.137 de cazuri noi de coronavirus, inclusiv asimptomatici. Timp de patru luni, Ankara a raportat doar cazuri simptomatice zilnice, dar a raportat toate cazurile începând cu 25 noiembrie.