După ce a acuzat săptămâna trecută reţelele sociale că îngrădesc vocile conservatoare, preşedintele american Donald Trump a lansat marţi dimineaţa critici la adresa Google, afirmând că rezultatele motorului de căutare sunt „trucate”, informează AFP.
„Când cauţi ‘Trump News’ pe Google dai doar peste rezultate cu punctul de vedere/articole din mass-media Fake News. Altfel spus, este TRUCAT, pentru mine şi pentru alţii, pentru ca aproape toate articolele şi informaţiile să fie NEGATIVE”, a scris Trump la ora 05:24 pe contul de Twitter al Casei Albe.
„Fake CNN este proeminent. Media Republicane/Conservatoare şi Juste sunt îndepărtate. Ilegal?”, a întrebat Trump după ce a dat o căutare cu numele său la ore matinale.
Miliardarul american a acuzat deja săptămâna trecută „giganţii reţelelor sociale” că reduc la tăcere „milioane de oameni”. „Oamenii au dreptul să decidă asupra a ceea ce este adevărat şi ceea ce este fals, fără cenzură!”, a notat el pe Twitter, din care a făcut mijlocul de comunicare predilect pentru a ocoli mass-media pe care le consideră rău intenţionate la adresa sa.