Zaman Romania

TURCİA: Tortura cetăţenilor “reţinuţi” de poliţie:Unei femei legată la ochi, i s-a pus pungă pe cap

După puciul eşuat din Turcia din 15 Iulie, au început să iasă la iveală torturile practicate în   închisorile din Turcia. Fără să se ţină cont dacă e vorba despre o  femeie sau un bărbat,oamenii sunt sistematic supuşi  unor torturi care nu au nimic de a face cu ideea de umanitate.

Erau două chiuvete  şi două toalete  care se foloseau în comun  cu bărbaţii. Am început să folosim toaleta, după orar.Posibilitate de a face baie nu era. Familiile din afară  vroiau să ne vadă dar li se spuneau că suntem bine şi că avem toate condiţiile necesare.

 

După ce a fost reţinută 20 de zile şi apoi lăsată în libertate sub control judiciar,o femeie a povestit într-o scrisoare prin ce a trecut.

,,Eu sunt o femeie.După ce am fost reţinută de către poliţiştii Secţiei de Poliţie Ankara, am fost reţinută încă  20 de zile( în detenţie).Situaţia camerei de detenţie era inimaginabilă. O ruşine pentru umanitate..Cele mai urâte zile din viaţa mea  au început cu percheziţionarea  casei mele de către poliţişti : cu  înjurături,insulte şi  gesturi lipsite  de bun simţ.

Unora dintre bărbaţi li se leagu ochii, aveau cu mâinile încătuşate la spate şi li se aplicau torturi. Veneau doctori care erau aranjaţi şi dădeau certificate medico-legale că nu au semne de lovituri sau alte semne. Unei femei i s-au legat ochii să nu vadă şi i-au pus o pus o pungă pe cap.Femeia era într-o stare critică.

După  20 de zile am fost cercetată de  un procuror care mă înjura şi  insulta.Fiindcă nu au reuşit probabil să-mi găsească nici un fel de vină, într-un final m-au lăsat în libertate.

În camera de detenţie care avea 8 metri pătraţi erau  20 de persoane şi doar două pături.Dormem  cu rândul. Nu era loc nici să poţi să te întinzi. Dimineaţa ne dădeau   o pâine mică, pe lângă ea mai puneau puţină dulceţă sau puţină brănză. Erau două chiuvete  şi două toalete  care se foloseau în comun  cu bărbaţii. Am început să folosim toaleta, după orar.Posibilitate de a face baie nu era. Familiile din afară  vroiau să ne vadă dar li se spuneau că suntem bine şi că avem toate condiţiile necesare. Nu ne dădeau nici îmbrăcămintea sua pachetele pe  care ni le lăsau apropiaţii.În 20  de zile, îmbrăcămintea noastră devenise îngrozitoare. Cei  care plecau din detenţie, lăsau  îmbrăcămintea celor care rămâneau,  iar noi le luam, le spălam şi le îmbrăcam. Pentru că eram lăngă camera de detenţie a bărbaţilor vedeam şi  auzeam despre cele întâmplate. Unora  dintre bărbaţi li se leagu ochii, aveau  cu mâinile încătuşate la spate şi  li se aplicau  torturi. Veneau doctori care erau aranjaţi  şi dădeau certificate medico-legale că nu au semne de lovituri sau alte semne. Unei femei i s-au legat ochii să nu vadă şi i-au pus o pus o pungă pe cap.Femeia era într-o stare critică.

Plangând, plângănd îşi alăpta copilul.

Un deţinut care a fost operat şi trimis acasă de către medici ca să stea într-un loc mai igienic,  a fost adus înapoi de către poliţişti şi băgat într-o celulă mizerabilă.Era şi o femeie care avea un bebeluş de două luni şi i se dădea voie să alăpteze copilul numai o dată pe zii.Soţul aducea copilul  în fiecare zi iar mama plângând ,plângând îşi  alăpta copilul.

Tuturor celor reţinuţi reţinuţi li se aplicau presiuni şi erau obliga să declare că sunt “confesor “.Cine accepta să fie “confesor” era obligat să semneze o declaraţie are nu era scrisă de reţinut şi apoi  îl lăsau liber.

Cei care  nu acceptau să semneze declaraţiile confecţionate  de poliţişti erau ameninţaţi cu arestarea soţului sau soţiei,cu luarea copilului care urma să fie dat la un plasament.Mai ales femeilor li se aplicau presiuni psihologice inimaginabile.

Pe o femeie care era gravidă au ţinut-o în detenţie şase zile, au presat-o în aşa fel încât să avorteze.

Tuturor celor reţinuţi reţinuţi li se aplicau presiuni şi erau obliga să declare că sunt “confesor “. Cine accepta să fie “confesor” era obligat să semneze o declaraţie are nu era scrisă de reţinut şi apoi  îl lăsau liber.

Cei care  nu acceptau să semneze declaraţiile confecţionate  de poliţişti erau ameninţaţi cu arestarea soţului sau soţiei,cu luarea copilului care urma să fie dat la un plasament.Mai ales femeilor li se aplicau presiuni psihologice inimaginabile.

 

Nu găseam nici un avocat ,tuturor avocaţilor le este frică să preia cazuri de genul acesta.  Avocaţii  care îşi asumă riscul, sunt şi ei reţinuţi.Avocaţii  care veneau de la barou  nu intrau prea mult în detaliu,  de frică.Ba chiar alţi avocaţi care veneau de la barou ne propuneau să acceptăm şi să spunem că suntem  duhovnici(confesori),ei se comportau precum ar fi fost trimişi de puterea care ne-a arestat.

Toate cele scrise mai sus sunt întâmplate acum,  în secolul XXI  în Detenţiile de la Poliţia centrală a capitalei Ankara  din Turcia şi  sunt doar o parte din ce se petrece acolo.Dacă povestesc mai detaliat ,s-ar putease poate să mă găsească şi să fiu reţinută iar.Fac apel la întreaga umanitate : să se termine odată această ruşine .Vă rog să-i ascultaţi  pe cei de-acolo!,,.