Zaman Romania

Timpul dictaturilor… Declaraţii belicoase din partea Coreei de Nord. Trump replică.

Coreea de Nord „analizează cu atenție” planul unei lovituri asupra insulei americane Guam din vestul Pacificului, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al armatei nord-coreene, citat de agenția oficială de presă KCNA.

Planul ar putea fi „pus în aplicare în mod simultan sau consecutiv” în orice moment, imediat după ce „comandantul suprem al forței nucleare”, președintele Kim Jong-Un, va lua o decizie, se arată în știrea preluată de Reuters, AFP și Yonhap.

KCNA a difuzat informația în engleză, cu precizarea că planul se referă la „aprinderea unui foc care să învăluie zona din zona Guam, cu ajutorul rachetei balistice strategice cu rază medie-lungă Hwasong-12”.

Coreea de Nord susține că trebuie să țină sub control bazele militare ale SUA din insulă, inclusiv baza aeriană Anderson, utilizată de bombardierele strategice ale SUA.

Un alt purtător de cuvânt militar a avertizat că Phenianul ar putea lansa o operațiune preventivă dacă Statele Unite dau semne de provocare.

Declarațiile au fost difuzate la numai câteva ore după ce președintele american Donald Trump le-a atras atenția nord-coreenilor, prin intermediul presei, că „ar face bine să nu mai amenințe Statele Unite. Li se va face față cu foc și furie cum n-a mai văzut lumea”.

„Coreea de Nord ar face bine să nu mai amenințe Statele Unite. Li se va face față cu foc și furie cum n-a mai văzut lumea”, a declarat marți presei președintele american Donald Trump. Declarația sa, preluată de agențiile internaționale de presă, a fost făcută la Clubul Național de Golf Trump din Bedminster, în statul New Jersey, unde președintele își petrece concediul. Cu câteva ore înainte, el abordase subiectul și pe Twitter, unde a difuzat un mesaj în care saluta atitudinea unor țări față de regimul de la Phenian: „După mulți ani de eșecuri, țările se reunesc pentru a aborda în cele din urmă pericolele reprezentate de Coreea de Nord. Trebuie să fim duri și decisivi!”

http://www.lepoint.fr/dossiers/monde/coree-du-nord-menace-guerre-nucleaire/