Muzicologul timişorean Luciana Ianculescu a lansat miercuri seara volumul „…Timişoara e poate cea de totdeauna”, primul dintre cele două dedicate numeroaselor personalităţi ale vieţii culturale care au trecut prin acest oraş de-a lungul istoriei sale şi care „au lăsat aici o parte din sufletul lor”.
Sunt poveşti de istorie, cultură, artă, poveşti adevărate, pliate pe oraş. Timişoara are o istorie fascinantă, pentru care trebuie să-ţi faci timp să o descoperi. Aceste crâmpeie de poveşti adevărate demonstrează interesul pe care l-au avut pentru cetatea Timişoarei cei care au râvnit-o ori dragostea celor care doar au trecut prin ea. Este fascinantă şi prin înţelegerea şi respectul fantastic dintre etnicii minoritari şi populaţia majoritară”, a subliniat L. Ianculescu.
„Mi-am propus să scot la lumină ceea ce a fost frumos, bun şi a marcat prin creaţie Timişoara. Mi-am ales personalităţile care au empatizat cu mine, trăirile celor care au lăsat amprenta asupra oraşului”, a adăugat aceasta.
Volumul surprinde zeci de personalităţi care fie că s-au născut aici, fie doar au trecut prin oraş, au lăsat în urma lor amintiri memorabile, de la prima iubită a lui Ludwig van Beethoven, care a locuit şi îşi doarme somnul de veci aici, Jeanette d’Honrath, sau florarul Curţii de la Viena, Wilhelm Muhle, ori Franz Liszt, Johann Strauss fiul, Mihai Eminescu, George Enescu, până la Johnny Weissmuller (alias Tarzan), prinţul sârb Alexander Karageorgevici, mezzosoprana Mira Beleavcenco, Camil Petrescu sau caricaturistul Ştefan Popa Popa’S.