Aderarea la Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică este văzută, în primul rând, ca o modalitate de stimulare a reformelor din România, subsumată obiectivului creşterii bunăstării cetățenilor, a declarat vineri, la Paris, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, cu ocazia vizitei la sediul OCDE, unde s-a întâlnit cu secretarul general al organizaţiei, Angel Gurria.
„Considerăm că aderarea la OCDE nu constituie un scop în sine, ci o modalitate de a impulsiona agenda noastră de reforme interne şi, în acelaşi timp, o evoluţie firească după aderarea la NATO şi Uniunea Europeană. Pentru noi, această reuniune este o bună oportunitate de a confirma interesul de a deveni un membru al familiei OCDE. Dăm o înaltă apreciere şi ne însuşim valorile pe care OCDE le reprezintă – respectabilitate şi responsabilitate, prezervarea încrederii şi bunăstării cetăţenilor noştri, precum şi acces la cele mai bune politici şi practici disponibile, într-un spectru larg de domenii”, a precizat Meleşcanu, în discursul rostit în faţa Consiliului organizaţiei, format din reprezentanţii permanenţi ai statelor membre OCDE, într-o reuniune dedicată României, prezidată de secretarul general.
Vizita ministrului român de Externe a avut ca scop promovarea obiectivului României de aderare la OCDE, asumat la nivel politic şi de către toate componentele societăţii, precum şi prezentarea evoluţiilor recente din ţara noastră, cu accent pe stabilitatea şi perspectivele macroeconomice, programul de reforme al guvernului şi participarea României la activităţile Organizaţiei şi la iniţiativele regionale şi globale. (mae)