Zaman Romania

Succesorul Doinei Pană la cârma Ministerului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a organizat o reuniune regională

Ministrul Apelor şi Pădurilor îşi doreşte ca, la finalul acestor întâlniri, să fie identificate principalele probleme din domeniul silvic, dar şi soluţiile aferente.

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a organizat la Bistriţa, o primă întâlnire regională pe probleme de silvicultură, la care au fost prezenţi reprezentanţi din 12 judeţe, dar şi prefectul de Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan.

„Astăzi a fost o primă întâlnire dintr-o serie de întâlniri pe care le-am creionat la nivelul ministerului împreună cu consilierii. În aceste întâlniri regionale – pentru că la Bistriţa am avut invitaţi din 12 judeţe, regiunea Nord-Vest şi Centru a României, urmând ca săptămâna viitoare să ne întâlnim cu regiunea Nord-Est în Suceava, apoi la Piteşti din Râmnicu Vâlcea cu regiunile din zona de sud a României – am invitat oameni care au domeniul de activitate în cele cinci paliere de activitate din zona forestieră, respectiv proprietari de păduri, administratorii fondului forestier, şefi de ocoale, operatori economici din exploatare şi prelucrare, precum şi producători de mobilă”, a declarat Deneş după finalizarea dezbaterilor.

Ioan Deneş a precizat că vor urma întâlniri şi cu reprezentanţii gărzilor forestiere, ai mediului academic şi ai ONG-urilor, după care problemele identificate vor fi prioritizate şi discutate cu premierul Viorica Dăncilă, pentru a se lua măsurile necesare.

„În acest întâlniri am spus-o foarte clar că vom cuantifica probleme care se află la firul ierbii, problemele reale din sistem şi, mai mult de atât, după aceste întâlniri vom forma grupuri de lucru cu ei şi cu reprezentanţi ai Ministerului Apelor şi Pădurilor, în care, în aceste grupuri de lucru care se vor întâlni pe parcursul lunii martie, vor dezbate aceste probleme şi (…) vor propune şi soluţii”, a spus Deneş.