Zaman Romania

SUA: Decretul privind migrația, intrat în vigoare

Decretul privind migrația al președintelui american Donald Trump, care restrânge temporar intrarea în Statele Unite a cetățenilor din șase țări musulmane și a refugiaților, a intrat oficial în vigoare joi, la ora 20, ora Washingtonului (vineri, ora 00,00 GMT)

După cinci luni de litigii în diverse instanțe, punerea în aplicare a acestei măsuri a fost autorizată în final în această săptămână de către Curtea Supremă a SUA, dar domeniul său a fost limitat.

Președintele american Donald Trump a salutat luni decizia Curții Supreme prin care este pus parțial în aplicare controversatul său decret anti-imigrație, spunând că este o ‘victorie’ pentru securitatea națională a SUA.

„În calitate de președinte, nu pot lăsa să intre în țara noastră oameni care ne vor răul”, a precizat Trump într-un comunicat.

Decizia adoptată în unanimitate de Curtea Supremă este o victorie netă pentru securitatea noastră națională”, a adăugat el.

Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni punerea parțială în aplicare a decretului anti-imigrație al președintelui Donald Trump, în așteptarea examinării lui la toamnă.

Decretul care interzice intrarea în SUA a cetățenilor din șase țări majoritar musulmane — Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen — se aplică de acum oricărei persoane care „nu a stabilit o relație de bună credință cu o persoană sau o entitate din SUA”.

Practic, niciun cetățean din cele șase țări care nu este cunoscut autorităților americane nu va primi acces pe teritoriul SUA, conform deciziei celor nouă judecători ai Curții Supreme.

„Acceptăm parțial recursurile (privind decretul) și acceptăm să suspendăm parțial (deciziile care au blocat aplicarea sa)”, au rezumat judecătorii decizia lor extrem de așteptată.

Hotărârea a fost anunțată în ultima zi a sesiunii anuale a Curții Supreme, instituție care în SUA are ultimul cuvânt în legătură cu toate subiectele care necesită o interpretare a Constituției.

Această decizie de luni a Înaltei Curți este o victorie relativă, însă cu toate acestea notabilă, pentru Donald Trump, al cărui celebru decret a fost suspendat de mai mulți judecători, în primă instanță și în apel.

Nu doar că magistrații Curții Supreme acceptă ca decretul să fie pus în aplicare parțial, dar îi oferă președintelui american o șansă de a obține o victorie judiciară finală care ar anula toate înfrângerile suferite în justiție până acum în acest dosar.

http://www.francetvinfo.fr/monde/usa/presidentielle/donald-trump/decret-anti-immigration-une-premiere-victoire-politique-pour-donald-trump_2256057.html