Întreprinzătorii români pot să demareze mai ușor o afacere în București, Oradea, Ploiești și Timișoara, unde înregistrarea TVA durează o săptămână, față de două săptămâni în Constanța și aproape trei săptămâni în Craiova, arată concluziile raportului Doing Business în Uniunea Europeană 2017, care evaluează cadrul de reglementare aplicabil mediului de afaceri și impactul asupra întreprinzătorilor locali în nouă orașe din România.
Potrivit raportului, în Timișoara, unde judecătorii utilizează sistemul electronic de management al dosarelor, soluționarea litigiilor comerciale și punerea în executare a sentințelor durează cu opt luni mai puțin decât în Brașov. De asemenea, Oradea poate oferi un exemplu pozitiv în emiterea autorizațiilor de construire, care durează 12 zile, comparativ cu 30 până la 45 de zile în alte orașe.
În România, studiul analizează reglementările aplicabile mediului de afaceri și impactul acestora asupra întreprinzătorilor din 9 orașe: Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Ploiești, și Timișoara.
Raportul arată că întreprinzătorii români se confruntă cu diferite obstacole de reglementare, în funcție de locul în care își stabilesc afacerile. Punerea în aplicare a reglementările aplicabile mediului de afaceri și eficiența instituțiilor publice diferă semnificativ de la oraș la oraș. Cele mai mari decalaje există în obținerea autorizațiilor de construire, racordarea la rețeaua de energie electrică, și soluționarea litigiilor comerciale, se arată în concluziile raportului.
Studiul BM arată că majoritatea orașelor — cu excepția Brașovului și Ploieștiului — au o performanță peste media UE la soluționarea litigiilor comerciale, iar Oradea de asemenea la transferul dreptului de proprietate. Cu toate acestea, există încă loc de mai bine în ceea ce privește gestionarea autorizațiilor de construire și racordarea la rețeaua de energie electrică.
„Obținerea autorizației de construire este considerabil mai dificilă decât în majoritatea celorlalte state membre ale UE, în mare parte datorită numărului mare de aprobări pe care constructorii trebuie să le obțină înainte de a solicita un permis de construire. Între timp, pentru racordarea la rețeaua de energie electrică, un întreprinzător trebuie să aștepte cu aproximativ trei luni mai mult decât media UE (de 90 de zile) chiar și în Iași, orașul care înregistrează cele mai rapide formalități dintre cele 22 de localități comparate”, se arată în raport.
Bucureștiul se situează în prima jumătate a clasamentului orașelor românești la majoritatea indicatorilor măsurați, demonstrând potențial pentru gestionarea eficientă a unui volum mare de solicitări de servicii din partea sectorului privat. Pe de altă parte, la vecinii noștri atât Budapesta cât și Sofia se situează pe poziții inferioare municipiilor mai mici din statele respective.
unde aproape trei sferturi din companii se înregistrează electronic”, se menționează în raport. Doing Business în Uniunea Europeană 2017: Bulgaria, România și Ungaria vizează reglementările aplicabile mediului de afaceri și aplicarea acestora în cinci etape din ciclul de viață al unei societăți comerciale mici sau mijlocii: constituirea unei societăți, obținerea autorizației de construire, racordarea la rețeaua de energie electrică, înregistrarea transferului dreptului de proprietate și soluționarea litigiilor comerciale în primă instanță.
Studiul a fost întocmit de Banca Mondială și finanțat de Comisia Europeană, Directoratul General pentru Politica Regională și Urbană.