Cea de-a treia ediţie a „Artist in Residence” va avea loc, la ARCUB, în perioada septembrie 2018 – iunie 2019, tema aleasă fiind „Jazzul – O istorie vie”, iar concertul de debut, un omagiu adus celebrului Johnny Răducanu, este programat pe 13 septembrie.
„Am ales titlul acestei stagiuni, ‘Jazzul – O istorie vie’, gândindu-mă la istoria ce stă în spatele vieţii şi realizărilor profesionale ale fiecăruia dintre artiştii creatori. Muzica improvizată este rodul unor acumulări de ordin muzical, psiho-afectiv, intelectual, ele fiind diferite de la un artist la altul. Pe scenă, în timpul interpretării, aceşti factori dau greutate şi un farmec aparte actului creator. Proiectele prezentate în cadrul stagiunii emană fiecare ‘o istorie vie’ a artiştilor. Deşi diferite, istoriile vii de la ‘Artist in Residence’ sunt marcate toate de aceleaşi valori – creativitate, libertate, tradiţie, ele constituindu-se astfel într-o alchimie a întregii tradiţii muzicale a jazzului”, a declarat saxofonistul Cristian Soleanu, curator al stagiunii, potrivit unui comunicat de presă transmis luni de ARCUB.
Prima parte a stagiunii conţine o serie de şase concerte organizate în perioada septembrie – decembrie, la Sala Mare ARCUB.
În concertul de deschidere, pe 13 septembrie, Soleanu aduce un omagiu celebrului Johnny Răducanu alături de alţi cinci jazzmani din România – pianistul Albert Tajti, saxofonistul Paolo Profeti, trombonistul Florian Radu, toboşarul Vlad Popescu şi la contrabas Ioan Baranga. Concertul „I Remember Johnny” poartă titlul piesei compuse de Cristian Soleanu, care în 2018 a fost premiată la secţiunea Jazz a UCMR.
„Prin prezentarea în orchestraţii noi ale unor compoziţii precum ‘Blues Monday’, ‘Pe Olt’, ‘Jocul ţambalelor’, ‘October Song’, ‘Joc’, am intenţia de a păstra, în memoria publicului, imaginea vie a lui Johnny Răducanu. Un muzician care avea o imensă bucurie de a cânta, bucurie pe care o dăruia de fiecare dată celor cu care împărţea scena”, a spus Cristian Soleanu.
Programul va continua pe 4 octombrie cu Inbar Fridman Trio (Israel) – „Winter Breaks”, 18 octombrie: Alex Simu Quartet – „Echoes from Bucharest”, 8 noiembrie: Sebastian Burneci Quartet – „I Dream that I Am Awake”, 22 noiembrie: Alessandro Rossi Group (Italia) – „Emancipation” şi 13 decembrie: dublu concert Sanem Kalfa/George Dumitriu – „Dance”.