Încă rămâne neclară situația actuală a unui solicitant de azil turc și a familiei sale, care beneficiază de protecția UNHCR în Pakistan – aceasta la 15 zile după ce au fost răpiți.
Familia fostului director al Școlii Pak-Turk (Mesut Kacmaz, soția, precum și cele două fiice ale sale) a fost răpită pe 27 septembrie la Lahore, situația devenind din ce în ce mai tensionată. Guvernul pakistanez, însă, nu se arată deloc dispus să dezvăluie unde au fost duși acești oameni.
Întrucât toate eforturile depuse pentru a afla ce s-a întâmplat cu familia Kacmaz au fost în zadar, părinții lui Mesut Kacmaz (care a locuiesc încă în Turcia) au adresat autorităților pakistaneze un video postat pe un site de socializare, implorându-le să-i elibereze pe cei dragi cât de curând posibil.
„Suntem nespus de întristați, ne e dor de copiii noștri. Nu am mai auzit nicio veste de la ei în ultimele 15 zile. Îi implorăm pe cei din guvernul pakistanez să-i elibereze cât mai repede. Ne este teamă că li se va întâmpla ceva groaznic”, spune mama lui Kacmaz.
Potrivit unei știri publicate de agenția de presă Reuters, Comisia pentru Drepturile Omului din Pakistan (HRCP) afirmă că autoritățile pakistaneze sunt cele care i-au răpit familia Kacmaz.
Fatih Avcı, un vecin al familiei (tot de naționalitate turcă și tot solicitant de azil ca și Mesut Kacmaz), care a fost în cele din urmă eliberat după ce fost sechestrat alături de familia Kacmaz, a oferit detalii privind operațiunea ilicită în cadrul unui mesaj video difuzat pe 5 octombrie.
„Când am coborât, am văzut vreo 10-15 persoane neidentificate (îmbrăcate în civil, cinci sau șase dintre acestea fiind femei) cum încercau să-l ia pe vecinul meu Mesut Kaçmaz și pe familia lui cu forța în fața apartamentului lor (nu le-au cruțat nici pe cele două fiice ale sale). Am intervenit pentru a-i opri. În momentul acela, am fost târâți afară din clădire. Erau mai mulți inși neidentificați înarmați (toţi în civil) care așteptau afară lângă un autovehicul. Am fost îmbrânciți în mașină, legaţi la ochi, încătușați şi ni s-a pus câte un sac pe cap”, declară Avci în video.
Ministrul de externe al Pakistanului, Kwaja M.Asif, admite tacit că guvernul pakistanez este cel care a privat familia de libertate, precum și că urmărește implementarea unei proceduri de repatriere, în flagrant dezacord atât cu protecția oferită de UNHCR (recunoscută la nivel internaţional), cât și cu o ordonanță a Înaltei Curți de la Islamabad cu privire la protecţia împotriva deportării și a hărțuirii de care ar trebui să se bucure profesorii turci pe teritoriul Pakistanului.
„Mai bine de 200 de profesori continuă să locuiască acolo. Cei mai mulţi dintre aceştia urmează să fie repatriați. Deoarece au rămas în Pakistan fără a avea slujbă, vizele de muncă le-au expirat. Ca atare, șederea lor este ilegală. Nu procedăm decât conform normelor aplicate de restul lumii. Când vă expiră viza, sunteți deportat în țara de origine”, a declarat Kwaja referitor la familia Kacmaz, întrebat fiind de aceasta când mergea la o întâlnire la New York pe 7 octombrie.
Deși Ministrul de Externe al Pakistanului, Kwaja, susține că protecția UNHCR pentru familia Kacmaz şi-a încetat valabilitatea pe 30 septembrie 2017, certificatul UNHCR pentru solicitanții de azil este, de fapt, valabil până la data de 27 noiembrie a acestui an.
Kacmaz și familia sa au stat în districtul Wapda din Lahore, graţie unui certificat de solicitant de azil emis de către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați/ UNHCR pe o perioadă de un an, după ce autoritățile pakistaneze au ordonat (în noiembrie 2016) personalului turc al școlilor să părăsească Pakistanul ( evident, la cererea imperativă a guvernului de la Ankara.)
Pe lângă certificatul UNHCR încă valabil pentru solicitantul de azil în chestiune, Înalta Curte de la Islamabad a emis un ordin, pe 3 octombrie, conform căruia profesorii turci nu pot fi hărțuiţi – autoritățile pakistaneze fiind împiedicate, astfel, de la a-i deporta(repatria).
Răpirea familiei Kacmaz a atras atenția opiniei publice și societății pakistaneze.
Mulți oameni (cei mai mulți dintre dânșii fiind absolvenți ai Școlilor Pak-Turk) le sunt alături profesorilor turci. În cadrul unui protest la Karachi destinat eliberării familiei Kacmaz, s-a scandat: „Vrem dreptate, fiecare din noi e Kacmaz!”
Și parlamentarii pakistanezi au abordat problema, exprimându-și opiniile privind situația dificilă a profesorilor turci în general, precum și răpirea familiei Kacmaz în special (https://twitter.com/kacmazfamily/status/915881629167624192)
Comisia Drepturilor Omului din Pakistan (HRCP) a solicitat, de asemenea, eliberarea urgentă a lui Mesut Kaçmaz și a familiei sale (pe 27 septembrie).
„HRCP îndeamnă guvernul să elibereze imediat familia Kacmaz și să renunțe la pretenţiile de a o deporta. Există în circulaţie rapoarte credibile privitor la faptul că şi alți profesori turci au fost arestați la sosirea lor în Turcia, ajungându-se ulterior chiar şi la tortură”.
Pakistanul a stabilit legături strânse cu Turcia în ultimii ani, iar președintele Tayyip Erdogan (care se opune Școlilor Pak-Turk şi acuză mișcarea Gulen de lovitura de stat nereușită din iulie anul trecut) a efectuat mai multe vizite de stat în Islamabad.
Fethullah Gülen, ale cărui valori şi idei au inspirat mișcarea Hizmet, neagă cu fermitate că s-ar fi implicat în vreun fel în puciul eşuat.Mişcarea gestionează o rețea internaţională de școli, organizații şi fundații de caritate.
În Pakistan, mișcarea Gülen se află în fruntea unei rețele de școli și a Forumului Rumi, o platformă de dialog intercultural, aceasta pe lângă faptul că operează şi în domeniul afacerilor.
Organizațiile și întreprinderile afiliate la mişcarea Gülen operează în Pakistan de zeci de ani.
După izbucnirea unui scandal de corupție de la sfârșitul anului 2013, în care au fost implicați membri de rang înalt ai guvernului turc, Erdoğan a proclamat război total împotriva mișcării.
Toate școlile, organizațiile și fundațiile güleniste au fost închise în Turcia după puciul soldat cu eșec de pe 15 iulie 2016. Erdoğan exercită, de asemenea, presiuni asupra altor țări pentru a închide școlile güleniste care operează pe teritoriul lor.
Restul profesorilor turci rămași în Pakistan au nu puţine temeri privitor la siguranța și bunăstarea lor.
Ei trăiesc într-un tărâm pustiu, lipsit de identitate, un soi purgatoriu undeva între Pakistan și Turcia. Singura modalitate de a ne asigura că nu vor fi închiși și torturați de regimul lui Erdogan o constituie solidaritatea, precum şi respectarea demnității umane și apărarea statului de drept.