Hamza Yalçin este închis din 3 august în virtutea unui mandat internațional emis de președintele Turciei , care încearcă prin toate mijloacele să intimideze presa care i se opune.
Jurnalistul şi scriitorul în vârstă de 59 de ani este închis în Barcelona. El se pregătea să plece la Londra după ce efectuase un voiaj în Spania. A fost interprelat de polițiștii spanioli în virtutatea unui mandat internațional emis de Turcia. Acuza constă în faptul că l-ar fi jignit pe președintele Erdogan şi că ar avea, în plus, şi opinii de stânga!
Politica de stânga este considerată de puterea din Turcia ca fiind … ilegală.
Judecătorul spaniol a decis plasarea în detenţie a scriitorului turc cu toate că acesta trăieşte din 1984 în exil în Suedia şi a adoptat naţionalitatea suedeză.
În jurnalul madrilen El Païs, Jonathan Lundqvist, responsabil al Reporters sans frontières în Suèdia subliniază faptul că jurnaliştii exilaţi pot fi arestaţi este extrem de neliniştitor. Kurdo Baksi, prieten şi compatriot al lui Yalçin,a dat o declaraţie de presă agenţiei spaniole EFE , exprimându-şi de asemenea neliniştea .El se întreabă: „Deci eu, care sunt turc şi suedez, şi critic regimul Erdogan, mai pot să călătoresc sau nu la Barcelona?”
Din această clipă, Turcia are la dispoziţie timp până pe 11 septembrie ca să îşi formuleze cererea oficială de extrădare. Între timp, Yalçin poate face apel şi poate contesta acuzaţiile formulate împotriva lui dar până în prezent un purtător de cuvânt al justiţiei spaniole spune că nu s-ar fi primit nimic în acest sens. Această nouă arestare , după numeroase altele (democraţi şi jurnalişti întemniţaţi în Turcia) suscită o puternică emoţie.
A fost lansată o petiţie on line .Textul acesteia precizează că Hamza Yalcin a fost deja judecat de autorităţile turce de două ori pentru militantismul său în favoarea luptei împotriva atingerilor aduse democraţiei şi respectării drepturilor omului,şi a fost deja condamnat la închisoare pe viaţă ! Redactorul şef al revistei Odak, este şi membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia.
https://www.humanite.fr/un-journaliste-turc-opposant-erdogan-arrete-en-espagne-640360