Zaman Romania

Sibiu: Întîlnirea chitariștilor

Un număr de 317 chitariști de toate vârstele și din toată țara și-au dat întâlnire sâmbătă seara, în Piața Mică din Sibiu, unde au cântat împreună 11 melodii rock, la cea mai mare reuniune de profil din țară.

„Sibiu Guitar Meeting 2016” a oferit imaginea a sute de chitariști, cei mai mulți stând pe scaune în Piața Mică, de unde au cântat împreună cu cei aflați pe scenă. Pentru acest veritabil recital de chitară, toți participanții au repetat în ultimele două luni. A.G. Wienberger a cântat alături de copii hit-ul „Let it be”. Stefan Boldijar, liderul și solistul trupei Semnal M, a interpretat propria piesă ‘La fereastra ta/Spune-i cine ești’ iar Paul, solistul trupei Antract, a acompaniat de la microfon sutele de chitariști pentru piesa ‘Trebuie să crezi’.

 Anul trecut, la prima ediție a evenimentului, organizatorii au pregătit o surpriză imensă tinerilor chitariști ce au participat la concertul din Piața Mică — un bilet la concertului legendarului Joe Satriani. Anul acesta tradiția a continuat cu o surpriză pe măsură. Toți chitariștii ce s-au înscris la „Sibiu Guitar Meeting”, în avans sau la fața locului, vor primi în kit-ul de participare un bilet la unul dintre cele patru concerte din cadrul Dire Straits Experience Tour din România. Dire Straits vor concerta în luna decembrie la Cluj, Craiova, Bacău și Brașov iar tinerii chitariști vor putea opta la care dintre cele patru concerte doresc să participe.

„Sibiu Guitar Meeting este evenimentul vedetă al programului „Pune mâna pe chitară” inițiat de Asociația Culturală Play.

De-a lungul anului, sunt organizate șase cercuri comunitare de chitară unde copii și tineri din Sibiu învață bazele instrumentului, învață să cânte inclusiv cele 11 piese ce au fost interpretate la evenimentul din Piața Mică. Toate cursurile comunitare sunt gratuite, pentru a oferi tuturor acces la educația prin muzică. Pentru aprofundarea lecțiilor din cadrul acestui program, Asociația Play a organizat și trei tabere, Guitar Summer Camp, la care au participat câteva sute de copii. Proiectul își propune implicarea întregii comunități sibiene în dezvoltarea tinerilor iar în acest an a adăugat în program o selecție de Serenade de Cartier, un eveniment itinerant ce a avut loc în cartierele orașului”.