Zaman Romania

Shooting Stars, organizat de European Film Promotion, îl preferă pe românul Tudor Aaron Istodor

Actorul Tudor Aaron Istodor este unul dintre cei zece tineri artiști europeni selectați în programul Shooting Stars, organizat de European Film Promotion.

Românul Tudor Aaron Istodor (32 de ani), propus din partea României de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internațional de Film Transilvania, a impresionat juriul cu versatilitatea și naturalețea sa.

 Tudor Aaron Istodor este al șaptelea actor român care participă la acest program, după Cosmina Stratan (2014), Ada Condeescu (2013), Ana Ularu (2012), Dragoș Bucur (2010), Anamaria Marinca (2008) și Maria Popistașu (2007).

 

 Absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, promoția 2009, actorul joacă în paralel în teatru și film. Încă din timpul studenției, a colaborat cu regizori precum Lucian Pintilie, Radu Muntean, Paul Negoescu. A jucat în trei filme semnate de Fanny Ardant („Rouges sont les reves”, „Cadences obstinees”, „Cenușă și sânge”), și în „Domnișoara Christina”, al lui Alexandru Maftei, iar cel mai recent rol al său este cel din „Fixeur”, regizat de Adrian Sitaru. A interpretat rolul lui Edward al II-lea în seria BBC „The Plantagenets” și poate fi văzut în spectacole pe scena Godot Cafe-Teatru sau a Teatrului Evreiesc de Stat din București.

 Ceilalți nouă actori din program, aleși dintre 26 de finaliști, sunt Zofia Wichłacz (Polonia), Louis Hofmann (Germania), Alessandro Borghi (Italia), Hannah Hoekstra (Olanda), Marusa Majer (Slovenia), Esben Smed (Danemarca), Victoria Guerra (Portugalia), Karin Franz Korlof (Suedia), Elîna Vaska (Letonia). Actorii vor fi prezentați profesioniștilor din industria filmului, presei internaționale și publicului la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, organizat în perioada 9 — 19 februarie 2017.

Ceremonia de decernare a premiilor Shooting Stars va avea loc pe 13 februarie.

Shooting Stars a fost inițiat în anul 1998, cu scopul de a încuraja star-system-ul european, pentru promovarea cinematografiei continentului. comunicat RomFilmPromotion