„România trebuie să continue cu un management macro economic bun, altfel va fi dificil să îmbunătățească standardul de viață al populației”
România a progresat mult în ultimii 25 de ani, însă trebuie să continue eforturile, în special în ceea ce privește infrastructura, educația și incluziunea socială pentru a ajunge în categoria țărilor cu venituri ridicate, potrivit vicepreședintelui Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, Cyril Muller.
În cursul vizitei la București cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de parteneriat între România și Banca Mondială, Cyril Muller a vorbit despre importanța egalității de șanse în educație, a asistenței sociale bine direcționate, dar și a accesului tuturor la justiție, indiferent de regiunea în care locuiesc.
Oficialul Băncii Mondiale a apreciat evoluția economică a României din perioada recentă, însă a atras atenția că, pe viitor, trebuie să își diversifice sursele de creștere economică.
Referitor la contribuţia instituţiei pe care o reprezintă ,Cyril Muller, a spus : „ Banca Mondială a finanțat numeroase proiecte, în total 12,5 miliarde de dolari în cei 25 de ani. Asta înseamnă mult, dar, în realitate, mai important este dacă Banca Mondială a fost un partener de încredere pentru România în această perioadă. Ce aduce Banca Mondială? Aduce experiența din celelalte țări către România. Deci, dacă vrei să reformezi sistemul de educație, dacă vrei să îmbunătățești infrastructura, noi spunem care sunt opțiunile, cum trebuie să o faci. Asta nu înseamnă că Banca Mondială știe cel mai bine, dar putem aduce în România cunoștințele necesare, spunem cum au făcut alții și care sunt opțiunile.
Ce mai importantă contribuție a noastră a fost să dăm încredere României, să o ajutăm să traseze direcțiile viitorului său. România ne-a cerut să abordăm unele dintre cele mai dificile probleme cu care s-a confruntat, cum ar fi reforma în justiție, în educație, și altele.”
Referitor la modul în care sunt folosiți banii din taxe în România, acesta a spus :
„ Banca Mondială realizează periodic rapoarte cu privire la cheltuielile publice. Discutam mai devreme despre infrastructură. Unul dintre elementele cheie în infrastructură se referă la prioritizarea proiectelor și localizarea lor. Acesta este tipul de activitate pe care noi o derulăm cu Guvernul dar și cu autoritățile regionale. Aveți dreptate, trebuie să colectezi și apoi să cheltuiești foarte înțelept. Și cred că asta este parte din a defini care este viitorul la care România aspiră. Sunt anumite caracteristici ale țărilor cu venituri ridicate, și sunt sigur că România ar vrea să se alăture lor. De asemenea, este vorba și despre calitatea serviciilor guvernamentale, despre clarificarea alegerilor pe care le facem, ce programe continuăm sau nu. Toate acestea trebuie bine stabilite.”
Suntem pe cale să aprobăm un program pentru a ajuta sectorul de Justiției. Am mai avut un astfel de program, dar următoarea fază a acestuia este să oferim ajutor în acele regiuni în care infrastructura în domeniu este foarte slabă. Aceasta este o chestiune importantă. Când te uiți la temporizarea regiunilor, trebuie să ai în vedere câteva lucruri importante. Primul – au oamenii oportunități pentru a câștiga bani, pentru a înființa afaceri, pentru a crește afacerile existente? Al doilea constă în calitatea serviciilor. În multe țări, cu cât ești mai departe de centru, cu atât mai slabe sunt aceste servicii. Iar al treilea se referă la prioritizarea infrastructurii.” (din interviul acorat de vicepreşedintele bancii Mondiale în exclusivitate pentru AGERPRES)