Zaman Romania

Semnal de alarmă al lucrătorilor din domeniul restaurării muzeelor

Dragoș Neamu: În România se moare în muzee, în zona restaurării

Managerul Nopții Muzeelor 2017, Dragoș Neamu, a tras un semnal de alarmă, luni, referitor la condițiile de muncă periculoase din domeniul restaurării din muzeele românești, care duc la maladii grave și chiar la pierderea de vieți omenești.

„În acest moment, în România, în comunitățile muzeale, în muzee, se moare, în zona restaurării. Avem extraordinar de mulți oameni — restauratori, conservatori — care, din păcate, din cauza condițiilor inumane, din cauza investițiilor care nu există la nivelul echipamentelor, al soluțiilor, al substanțelor cu care se lucrează, nu mai spun că multe dintre ele nu mai sunt omologate și recomandate pentru lucrul curent, din acest motiv avem foarte multe decese în comunitatea muzeală”, a afirmat Neamu, la conferința de presă dedicată anunțării evenimentului Noaptea Muzeelor.

El a sesizat existența unor „deficiențe în aprecierea muncii și a riscurilor la care sunt expuși” restauratorii și a susținut că, în ultimii ani, se înregistrează „cazuri de cancere galopante sau trenante, hepatite cronice, boli respiratorii și pulmonare, boli diverse de piele”.

„Există o lipsă a normelor specifice pentru conservare și restaurare, care să facă măsurători la nivelul nasului, ochiului și gurii, și nu la metrul cub de aer de tip industrial cum este în prezent reglementat în legislație. Practic, munca de restaurator nu este gândită în particularitatea ei, ci la grămadă, conform unor norme de protecția muncii absolut generale și care nu au relevanță pentru sectorul muzeal. În România s-au sistat investițiile în echipamente, în dotări, în infrastructură, în logistică și mă refer inclusiv la achizițiile de colecție. Nu poți să pretinzi muzeelor performanță în situația în care nu le oferi niciun instrument de lucru și niciun instrument și de dezvoltare a

capacității organizaționale. Este ca și cum unui chirurg eminent îi dai să facă o intervenție chirurgicală pe inimă cu lingura”, a spus el.

Dragoș Neamu a informat că, în ultimii doi — trei ani, s-au înregistrat mai multe decese sau boli grave, cauzate de mediul inuman de lucru. În acest sens, el a menționat o serie de nume de restauratori din Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Național Militar, Muzeul Național Brukenthal Sibiu și Muzeul Porților de Fier Turnu Severin.

„Iar lista continuă și este incredibil și anormal de lungă cu oameni care, în momentul de față, sunt suferinzi și sunt în stadii terminale, în muzeele din România, mulți provin de la Brukenthal, în general de la muzeele de artă”, a spus Neamu.

În opinia acestuia, acest „semnal de alarmă” se dorește un demers de cunoaștere de către opinia publică a „condiției, stării și rolurilor muzeelor din România”.

„Nu numai că trebuie investit în aceste muzee, dar trebuie găsite formulele reglementate legislativ și salarial, care să aprecieze corect complexitatea muncii muzeografilor din România — restauratori, conservatori, pedagogi, curatori”, a adăugat Neamu.

El a semnalat că „în actuala conducere a Ministerului Culturii nu există niciun secretar de stat expert sau măcar care să aibă o tangență minimală cu patrimonul cultural și cu muzeele”.

Prezent la conferința de presă, Decebal Vleja, președintele sindicatului lucrătorilor din Muzeul Național de Istorie a României, a anunțat că pe 20 mai reprezentanții organizației pe care o conduce vor picheta MNIR între orele 12,00 — 14,00, iar în intervalul 15,00 — 16,30 se vor deplasa, individual, la sediul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Pe 18 mai, va avea loc o conferință de presă la sediul Cartel ALFA.